Jurnalul.ro Ştiri Vremea Surprize de la meteorologi: Cum va fi vremea în următoarele zile

Surprize de la meteorologi: Cum va fi vremea în următoarele zile

Vremea va continua sã se încãlzeascã şi va fi caldã, iar în regiunile estice şi sudice pe arii relativ extinse chiar deosebit de caldã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunãrii. În vestul, nordul, centrul ţãrii, precum şi în zona montanã, cerul va fi temporar noros şi mai ales dupã-amiaza şi seara, pe arii restrânse va ploua.

Ploile vor avea şi caracter de aversã şi izolat vor fi însoţite de descãrcãri electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil spre mai mult senin. 

Vântul va avea intensificãri la munte, cu viteze mari pe creste, unde la rafalã se vor depãşi 70...90 km/h, dar pe suprafeţe mai mici şi la cote mai reduse şi în restul ţãrii, cu precãdere în interiorul arcului carpatic şi pe litoral, unde vor fi rafale în general între 45 şi 60 km/h.
 

Marți, 1 octombrie

Vremea va fi frumoasã şi se va menţine caldã în orele amiezii, chiar deosebit de caldã pentru începutul lunii octombrie în sud şi sud-est. Cerul va fi variabil în primele ore ale zilei în sud-vest, iar în restul intervalului şi al ţãrii va fi mai mult senin.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în prima parte a intervalului pe crestele montane.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general, între 20 şi 29 de grade, iar cele minime între 6 şi 17 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 1 grad. Izolat, dimineaţa şi noaptea va fi ceaţã.

Miercuri, 2 octombrie

Vremea va fi în continuare mai caldã în orele amiezii decât în mod normal pentru aceastã datã, local chiar deosebit de caldã, cu precãdere în jumãtatea de sud a ţãrii. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua în majoritatea regiunilor, dar cu înnorãri temporar accentuate, averse şi descãrcãri electrice, în a doua parte a intervalului local în cele vestice şi nord-vestice şi pe arii restrânse în cele centrale şi la munte. Izolat, cantitãţile de apã vor fi mai însemnate.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, în special pe creste, în prima parte a intervalului local în est, dar de scurtã duratã şi în timpul ploilor, când foarte probabil, pe spaţii mici va lua aspect de vijelie.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20...22 de grade pe litoral şi 31...32 de grade în Lunca Dunãrii, iar cele minime între 8 şi 17 grade.

Joi, 3 octombrie

Vremea va fi în general instabilã. Vor fi înnorãri temporar accentuate şi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului, şi pe spaţii mici foarte probabil vijelii, în prima parte a intervalului în vestul, centrul şi nordul ţãrii precum şi la munte, iar seara şi noaptea şi în restul teritoriului.

În zona montanã înaltã, la altitudini mai mari de 1500 m, cu o probabilitate mai mare din a doua parte a nopţii, trecãtor vor fi precipitaţii şi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Pe arii restrânse, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitãţile de apã vor fi însemnate.

Temperaturile maxime, în scãdere semnificativã faţã de ziua anterioarã în vest, centru şi nord şi în continuare mai ridicate decât cele specifice datei în restul zonelor, vor fi cuprinse în general, între 17 şi 28 de grade, iar cele minime se vor încadra între 2 şi 15 grade.

www.antena3.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri