Potrivit IPJ Dolj, în noaptea de marți spre miercuri, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un copil de 11 ani din comuna Gighera ar fi murit într-o ambulanţă, în timp ce se afla în comuna Teasc.
Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit că minorul era transportat cu un echipaj de ambulanţă către o unitate medicală din municipiul Craiova, iar la intrarea în comuna Teasc, pe DN 55, acesta a intrat în stop cardiorespirator, fiind declarat decesul.
Din verificările făcute de polițiști s-a stabilit că, în timpul nopții, mama şi sora minorului, de 31, respectiv 9 ani, au fost transportate către unităţi medicale, existând suspiciunea unei intoxicaţii.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care au avut loc evenimentele, urmând a fi dispuse măsuri legale.
(sursa: Mediafax)