Jurnalul.ro Special Anchete Suta de mii de euro, plimbată între tată și fiică, a devenit o tradiție în familia lui Traian Băsescu

Suta de mii de euro, plimbată între tată și fiică, a devenit o tradiție în familia lui Traian Băsescu

de Ion Alexandru    |   

Traian îi donează Ioanei vila din Otopeni, pentru ca, apoi, să primească de la primăria pe care o conducea, o casă. Pe care Traian o cumpără, un an mai târziu, pe Legea 112. Ioana îi plătește, în 2012, lui Traian – președinte al României, un Ford B-max, după care, în 2021, cumpără de la Traian o Dacia Duster, fabricată în 2010, cu 9.000 de euro. Traian o împrumută, în 2014, pe Ioana cu 125.000 de euro. Banii sunt restituiți un an mai târziu. Ioana îl împrumută pe Traian, dat afară, în primăvara anului 2022, din vila de protocol din Primăverii, cu 100.000 de euro.

Lui Traian îi trebuiau banii, deoarece avea nevoie să-și cumpere un apartament de lux în cartierul Domenii. Traian trebuie să-i dea Ioanei banii înapoi peste doi ani. Tot în 2022, Traian donează casa pe care și-a dat-o singur, când era primar, surorii Ioanei, Elena. Aceasta este, pe scurt, rețeta financiaro-imobiliară a tranzacțiilor din familia lui Traian Băsescu, în care protagoniste sunt și cele două fiice ale fostului președinte al României, declarat, definitiv, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, turnător la fosta Securitate.

În declarația de avere din 11 iunie 2014, pe care Traian Băsescu o completa în  calitate de președinte al României, acesta nu nota niciun fel de împrumut acordat cuiva, cu atât mai puțin fiicei sale Ioana. Nu există o astfel de referire nici la capitolul „Active financiare”, care include atât conturile, cât și depozitele bancare, nici la capitolul „Plasamente și investiții”.

De asemenea, nici în cuprinsul declarației de avere pe care Traian Băsescu a depus-o, în data de 12 decembrie 2014, ultima în calitate sa de președinte. Ei bine, însă, conform declarației de avere pe care același Traian Băsescu o completa, la data de 28 octombrie 2016, în calitatea sa de atunci de candidat la Senatul României pe listele Partidului Mișcarea Populară, regăsim un amănunt mai mult decât interesant. El susține că, în data de 5 iulie 2014, i-a acordat fiicei sale Ioana Băsescu un împrumut în nume personal în sumă de 565.000 de lei, în baza unui acord de împrumut. La momentul completării acestei declarații de avere, Băsescu mai menționa, de asemenea, că valoarea la zi a acestui împrumut era zero, întrucât debitul a fost restituit la data de 3 iulie 2015.

Același gen de referiri apar, în cuprinsul aceluiași document, la rubrica „Venituri, realizate împreună cu familia, în ultimul an fiscal”, unde arată că a încasat, pe lângă indemnizația de fost președinte al României, în cuantum de 208.215 lei, aferentă perioadei ianuarie 2015 – octombrie 2016, pe lângă dividendele de la Transgaz SA Mediaș, aferente perioadei 2015 – 2016, în cuantum de 21.272 de lei, și pe lângă dobânda de 4.871 de dolari SUA aferentă obligațiunilor emise de Ministerul Finanțelor în anul 2012, și suma de 565.000 de lei, reprezentând rambursarea de către Ioana Băsescu a împrumutului din 2014, rambursare care s-a făcut integral la data de 3 iulie 2015.

Șase ani mai târziu, lucrurile ajung exact invers

Cei 565.000 de lei, la nivelul anului 2014, când Băsescu susține că și-a împrumutat fata cea mare, cu toate că a omis să menționeze acest plasament în ultimele declarații de avere completate la Palatul Cotroceni, însemnau, la cursul de schimb de la momentul respectiv, aproximativ 125.000 de euro.

La șase ani distanță de la aceste mențiuni, în cea mai recentă declarație de avere depusă de Traian Băsescu, de data aceasta în calitate de deputat european, lucrurile au ajuns să stea exact pe dos. Concret, în documentul citat, completat în data de 14 iunie 2022, fostul președinte menționează, la rubrica „Datorii”, că a contractat, anul acesta, de la fiica sa, Ioana Băsescu, și de la ginerele său, Radu Petru Pricop, un împrumut în cuantum de 496.000 de lei, pe care fostul președinte trebuie să-l restituie până în anul 2024. La cursul actual de schimb, suma cu care Ioana Băsescu și-a împrumutat, de această dată, tatăl echivalează cu 101.224,5 euro.

O altă tranzacție interesantă, ca istoric, făcută anul acesta de Traian Băsescu, rezultă din aceeași declarație de avere din luna iunie. Fostul președinte nu mai deține două mașini, așa cum rezulta din declarația de avere de anul trecut, ci doar una. Este vorba despre un Ford B-max, fabricat în anul 2012.

Mașinile, aceeași istorie

În documentul la zi, Băsescu declară doar proprietatea unui autoturism Ford B-max, fabricat în anul 2012. Această mașină apare pentru prima dată în declarația lui Traian Băsescu din data de 13 mai 2013, unde menționează că a fost cumpărată, la data de 25 iunie 2012, fiind plătită cu Ordin de Plată, iar plătitorul a fost… Ioana Băsescu.

Din 2010, Băsescu menționa că mai deținea un autoturism Dacia Duster, cumpărat de nou, autoturism care, de asemenea, figura, până anul trecut, în declarațiile de avere completate de fostul președinte. Însă, în documentul din 14 iunie 2022, mașina nu mai figurează ca aflându-se în proprietatea lui Traian Băsescu. Ce s-a întâmplat cu ea aflăm două rubrici mai jos, respectiv că a fost vândut, în data de 23 iulie 2021, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, contra sumei de 9.000 de euro. Cumpărătorul a fost nimeni alta decât Ioana Băsescu.

Recapitulând, la opt ani de când Băsescu și-a împrumutat fata cea mare cu 125.000 de euro, bani pe care i-a recuperat într-un an de zile, el a primit de la fiica sa, cu împrumut sau din vânzarea mașinii, 110.000 de euro.

Excursia în Cuba

Se pare că „suta de mii” este o constantă în familia Băsescu. Ea apare frecvent, la o perioadă de 6-7 ani. După cum se știe, Ioana Băsescu a fost trimis în judecată de DNA și condamnată, pe fond, de către Curtea de Apel București, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul finanțării campaniei electorale prezidențiale din anul 2009.

În rechizitoriu, procurorii arată că, în decembrie 2009, Ioana Băsescu, în calitatea de fiică a președintelui în funcție al României, i-a cerut fostului director al Oil Terminal, Silviu Ioan Wagner, să achite o factură fiscală despre care pretindea că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidențiale, care avusese loc în toamna aceluiași an. Iar, la 30 decembrie 2009, Oil Terminal a încheiat un contract de prestări servicii cu o firmă, în valoare de 419.000 de lei, prețul fiind indicat de către Ioana Băsescu. Suma echivala, la momentul respectiv, cu exact 100.000 de euro.

Ulterior, Oil terminal a plătit, în 16 februarie 2010, suma de 119.000 de lei, restul de 300.000 de lei nemaifiind virat niciodată. Firma care a încasat avansul a transferat, la 19 februarie 2010, 100.000 de lei în contul companiei administrate de iubitul de la acel moment al Ioanei Băsescu, Giovanni Francesco, deși între cele două entități nu au existat operațiuni financiare. Procurorii mai spun că cei 100.000 de lei au fost folosiți de cuplul Ioana Băsescu – Giovanni Francesco pentru achitarea unei excursii în Cuba și a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.

Vila din Otopeni, casa din Mihăileanu și donația de după plecarea din locuința de protocol

Nu doar sutele de mii de euro, rostogolite între membrii familiei Băsescu de-a lungul anilor, sunt interesante. Ci și casele. O primă astfel de casă este celebra vilă din Otopeni, pe care Traian Băsescu a cumpărat-o, în anul 2002, cu suma de 280.000 de dolari. Este vorba despre o casă din Șoseaua București-Ploiești, de la numărul 137 B, pe care, după ce Băsescu a achiziționat-o, la data de 12 noiembrie 2002, i-a donat-o fiicei sale Ioana Băsescu, cu o clauză de interdicție pentru aceasta din urmă de a o înstrăina fără acordul lui și al Mariei Băsescu.

Casa a fost vândută, în luna septembrie a anului 2005, când deja Traian Băsescu era președinte al României.

Donarea casei din Otopeni, făcută de Traian Băsescu în beneficiul fiicei sale, Ioana, avea loc la două luni după ce fostul președinte, primar în funcție al Capitalei, la acel moment, intra în posesia altei case celebre. Este vorba despre vila din strada Șerban Mihăileanu. Proprietatea fusese închiriată, până în august 2002, Ambasadei Germaniei la București, după care a fost atribuită, ca și locuință de serviciu, primarului Traian Băsescu. Atribuire pe care tot Primăria Capitalei a aprobat-o.

Elena Băsescu, proprietară pe apartamentul pe care tatăl și l-a dat singur de la stat

Un an mai târziu, Primăria Capitalei îi vinde această proprietate, pe Legea 112. Este vorba despre întregul etaj, garajul și casa scărilor, în suprafață totală de 370 de metri pătrați. Prețul – 19.000 de dolari.

Ei bine, casa din Mihăileanu nu se mai regăsește în declarația de avere din 14 iunie 2022. A rămas doar garajul. În schimb, a apărut noua investiție imobiliară, pe care Traian Băsescu a fost nevoit să o facă după ce RA-APPS l-a dat afară din vila de protocol din strada Gogol. Astfel, Băsescu scrie că a achiziționat un apartament, în București, cu suprafața de 184 de metri pătrați, unde este coproprietar cu soția sa, Maria.

Apoi, mai scrie că, la data de 25 mai 2022 (după decizia ÎCCJ prin care fostul președinte al României a fost declarat, definitiv, colaborator al Securității), Băsescu i-a donat celeilalte fiice ale sale, Elena Băsescu, casa din Mihăileanu. Valoarea de piață, menționată chiar de Băsescu, a acestei case este de 158.000 de euro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri