Jurnalul.ro Ştiri Externe Sute de kilograme de oase de lei, confiscate în Africa de Sud

Sute de kilograme de oase de lei, confiscate în Africa de Sud

Peste 340 de kilograme de oase de lei au fost confiscate pe Aeroportul Internaţional din Johannesburg şi trei persoane au fost arestate, a anunţat Ministerul sud-african al Mediului, citat de AFP.

„Douăsprezece lăzi conţinând oase înfăşurate în folie de aluminiu, cu o greutate de 342 de kilograme, au fost descoperite”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Comerţul cu părţi ale corpurilor leilor ucişi în sălbăticie este interzis de tratatele internaţionale, dar este permis pentru animale crescute în captivitate.

Cu toate acestea, exportul necesită un permis special, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Mediului din Africa de sud, Albi Modise.

Trei suspecţi, a căror naţionalitate nu a fost specificată, au fost arestaţi.

Oasele leilor sunt utilizate în scopuri medicinale şi pentru fabricarea de bijuterii în Asia.

Peste 11.000 de lei trăiesc în Africa de Sud, dintre care 3.000 se află în libertate în parcurile naţionale unde vânătoarea este interzisă.

În noiembrie 2018, un comitet al legislatorilor sud-africani responsabil cu supravegherea problemelor de mediu a recomandat guvernului să revizuiască regulile privind creşterea leilor în captivitate pentru vânătoare şi colectare de oase.

În septembrie 2018, „Singapore Airlines”, singura companie aeriană care transporta oase de lei din Africa de Sud în Asia de Sud-Est, a anunţat că va pune capăt acestei activităţi.

AGERPRES

Subiecte în articol: oase de lei comert ilegal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri