Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puțin 2.500 de persoane, reţinute în Rusia, în cursul protestelor faţă de arestarea lui Aleksei Navalnîi

Cel puțin 2.500 de persoane, reţinute în Rusia, în cursul protestelor faţă de arestarea lui Aleksei Navalnîi

UPDATE Poliția a reținut peste 2.500 de persoane și a folosit forța pentru a dispersa mitingurile din Rusia sâmbătă, în timp ce zeci de mii de protestatari au ignorat frigul extrem și avertismentele poliției pentru a cere eliberarea criticului de la Kremlin, Alexei Navalnîi.

Peste 2.500 de persoane au fost reținute de polițiști în timpul mitingurilor din Rusia, prin care protestatarii au cerut eliberarea lui Alexei Navalnîi, scrie Reuters.

Între persoanele reținute s-a numărat și soția lui Alexei Navalnîi, Yulia, care, însă, a fost eliberată în scurt timp, potrivit presei locale.

În centrul Moscovei, reporterii Reuters au estimat că au fost cel puțin 40.000 de oameni, într-una dintre cele mai mari mitinguri neautorizate din ultimii ani.

Autoritățile au declarat că s-au prezentat doar aproximativ 4.000 de persoane, în timp ce ministerul de externe rus a pus la îndoială estimarea făcută de Reuters.

UPDATE Cel puţin 2.131 de persoane au fost arestate de forţele de ordine în cursul manifestaţiilor pentru susţinerea lui Navalnîi din întreaga Rusie, potrivit ONG-ului OVD-Info, specializat în monitorizarea manifestaţiilor din această ţară.

Cel puţin 759 de persoane au fost reţinute la Moscova, unde 20.000 de persoane s-au adunat în centrul oraşului după-amiază, potrivit AFP, în timp ce Reuters scrie că numărul lor a fost de cel puţin 40.000. Mai multe ciocniri au avut loc între manifestanţi şi poliţişti.

Stire initiala Aproximativ 1.000 de persoane au fost reţinute, sâmbătă, în oraşe din Rusia, în cursul protestelor organizate faţă de arestarea liderului opoziţiei, Aleksei Navalnîi.

Proteste ale opoziţiei au loc în zeci de oraşe, inclusiv în Moscova, Sankt-Petersburg, Vladivostok, Habarovsk, Novosibirsk şi Cita.

Au fost reţinuţi aproximativ 1.000 de protestatari, potrivit celui mai recent bilanţ, anunţat de organizaţia OVD-Info.

"Libertate pentru Navalnîi!", "Libertate deţinuţilor politici!", au scandat manifestanţii.

La Moscova, unde s-au adunat aproximativ 10.000 de protestatari, şi în oraşul Vladivostok, situat în Extremul Orient rus, au avut loc confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine.

Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost arestat în urmă cu o săptămână, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020. O instanţă judiciară a decis menţinerea în detenţie a lui Aleksei Navalnîi 30 de zile. Serviciul rus al Penitenciarelor a comunicat că Aleksei Navalnîi a încălcat termenii unei sentinţe cu suspendare. Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru furt, un caz din 2014 pe care disidentul îl consideră ca având motivaţie politică. Un termen al controlului judiciar a expirat pe 30 decembrie 2020, iar Navalnîi ar fi trebuit să se prezinte la o secţie judiciară. În plus, Comitetul rus pentru Investigaţii a anunţat recent că Aleksei Navalnîi este vizat de o anchetă privind "fraude de amploare". Liderul opoziţiei ruse este suspectat că ar fi utilizat în scopuri personale fonduri colectate pentru organizaţiile civice pe care le conduce, valoarea presupuselor fraude fiind de 356 de milioane de ruble (3,9 milioane de euro). Aleksei Navalnîi conduce mai multe organizaţii nonguvernamentale pentru drepturile omului şi combaterea corupţiei.

De asemenea, în ultimele zile, au fost reţinuţi aliaţi ai liderului opoziţiei ruse, inclusiv Liubov Sobol.

Administraţia Vladimir Putin a anunţat că nu va tolera mitingurile neautorizate.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Rusia protest Aleksei Navalnîi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri