Jurnalul.ro Auto Cum arată un SUV chinezesc cu nume ciudat

Cum arată un SUV chinezesc cu nume ciudat

de Cătălin F. Vărzaru    |   

Astăzi vorbim despre o mașină al cărui nume sună mai degrabă ca numele unui gadget inteligent care îți controlează luminile din casă, decât ca un SUV compact gata să se ia la trântă cu nume grele din Europa. Și totuși, după patru zile petrecute împreună, pot spune fără ezitare că Omoda 5 nu are o problemă de produs, ci doar una de percepție. Au fost patru zile cu drumuri lungi, oraș aglomerat, autostradă, naționale și suficient timp cât să trecem de faza de entuziasm inițial și să ajungem la relația matură dintre șofer și mașină.

Am testat Omoda 5 pe ruta București - Giurgiu și București - Lehliu, cu deviații urbane, trafic real, porțiuni de autostradă, drumuri naționale unde depășirile sunt parte din ritual, dar și drumuri de țară. Omoda este un brand al grupului chinez Chery, iar aici trebuie să ne oprim puțin. Dacă în urmă cu zece sau cincisprezece ani mașinile chinezești erau privite cu o doză serioasă de scepticism, astăzi realitatea este alta. Evoluția este spectaculoasă. Omoda 5 vine din combinația dintre „O”, de la oxygen, și „Moda”, de la modern. Oxigen modern. Sună poetic, dar în practică înseamnă un brand care vrea să aspire din clienții clasicelor europene. Exteriorul este agresiv, bine proporționat, cu o grilă frontală masivă, fără contur clasic, cu un efect tridimensional care o face să pară mai scumpă decât este. Blocurile optice sunt subțiri, moderne, cu semnătură LED clară, iar partea din spate, cu stopuri unite printr-o bandă luminoasă, aduce aminte de modele premium. Am parcat-o la un moment dat lângă un Lexus și, sincer, diferențele de limbaj estetic nu erau dramatice. Cu o lungime de aproximativ 4,4 metri și un ampatament de 2,61 de  metri, Omoda 5 se poziționează fix în segmentul SUV-urilor compacte. Greutatea de aproximativ o tonă și jumătate o plasează în zona normală a clasei. 

Motorul

Sub capotă se află motorul de 1,6 litri turbo benzină, dezvoltat de Chery în colaborare cu inginerii de la AVL Austria. Este important acest detaliu pentru că arată că dezvoltarea nu s-a făcut în izolare, ci cu suport european în zona de calibrare și optimizare. Versiunea testată dezvoltă 143 de cai putere și aproximativ 270 Nm cuplu. Este de fapt o versiune detunată a motorului pentru că ea poate ajunge până la 197 CP, însă această versiune mai cuminte este mai mult decât suficientă pentru utilizare zilnică. Ce impresionează nu este neapărat cifra de putere, ci modul în care este livrat cuplul. Cei 270 Nm se simt din plin încă de la turații joase, iar reprizele de accelerație sunt convingătoare. Pe ruta București - Giurgiu, unde ai porțiuni bune pentru depășiri, motorul s-a simțit elastic și disponibil. Cutia automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte schimbă rapid și logic. În modul Normal este echilibrată, în Eco domolește reacțiile, iar în Sport devine surprinzător de alertă. Diferențele dintre modurile de condus chiar există. Suspensia rămâne constantă ca setare, fiind calibrată într-un echilibru între confort și stabilitate. Pe DN5, către Giurgiu, filtrează bine denivelările, iar pe autostrada spre Lehliu rămâne stabilă la viteze de croazieră. Consumul a fost una dintre surprizele plăcute. În regim mixt, cu oraș, autostradă și drum național, media s-a situat în jurul valorii de 8 litri la suta de kilometri. Pentru un SUV de 1,5 tone cu motor turbo pe benzină, este un rezultat foarte bun. Pe autostradă, la viteze legale, s-a menținut în jurul a 8 litri, iar în oraș a variat între 8 și 9 litri, în funcție de trafic. Un element care sună aproape incredibil este garanția oferită pentru motor și transmisia automată, de un milion de kilometri în limita a 7 ani. Este o declarație de încredere și un mesaj clar că producătorul crede în fiabilitatea produsului.

 

Interiorul 

 

Când deschizi portiera Omoda 5 pentru prima dată, primul lucru care te lovește nu este neapărat ecranul, ci atmosfera. Materialele sunt peste ceea ce te-ai aștepta într-un SUV din această clasă și, sincer, te apropie de zona premium. Plăcile de plastic moale acoperă zonele pe care le atingi cel mai des, iar detaliile decorative sunt executate cu grijă, fără îmbinări slabe sau materiale ieftine care să te certe la atingere. Nu simți niciun fel de vibrație sau scârțâit atunci când rulezi pe denivelări, ceea ce spune multe despre nivelul de asamblare. Pe porțiuni proaste de drum, nu mi-aș fi imaginat că sunt într-un model chinezesc de sub 30.000 de euro; senzația e mai degrabă de segment superior gen Mercedes. Elementul central care definește interiorul este cu siguranță linia de instrumente cu două ecrane mari de 12,3 inchi, unul pentru bordul digital și unul pentru sistemul multimedia. În loc să fie două entități separate și „lipite” una lângă alta, ele sunt îmbinate vizual într-un ansamblu unitar, fluid, cu grafică clară și modernă. Instrumentarul digital este 100% personalizabil. În același timp, ecranul central de infotainment are o interfață intuitivă, cu meniuri rapide pentru navigație, media, conectivitate și setările mașinii. Totuși, mi s-a părut că are culori puțin cam stridente în raport cu modelele europene mai discrete. Conectivitatea este la înălțime: Apple CarPlay și Android Auto wireless se conectează instantaneu fără cablu și rămân stabile pe tot parcursul călătoriei. Dacă ai nevoie de încărcare rapidă, suprafața de încărcare wireless este de 50 W. În habitaclu sunt suficiente porturi USB și USB-C, nu doar pentru șofer și pasagerul din față, ci și pentru cei de pe banchetă, astfel încât nimeni să nu rămână fără energie pe durata unei călătorii. Scaunele sunt tapițate cu piele sintetică de calitate, cu cusături contrastante, și sunt reglabile electric, includ încălzire și ventilare. Poziția la volan oferă atât vizibilitate bună, cât și control total asupra mașinii. Dar pentru un șofer de peste 1,85 de metri înălțime s-ar putea să fie o problemă, pentru că de plafon îl mai despart doar câțiva centimetri. Un alt element care schimbă complet atmosfera este iluminarea ambientală. Omoda 5 oferă peste 60 de combinații de culori. Sistemul audio Sony, cu 8 difuzoare bine poziționate și sunet clar, redă muzica cu o bogăție a detaliilor. Un punct în minus ar fi lipsa butoanelor fizice pentru controlul climei. Se face doar din tabletă, ceea ce la un moment dat ar putea fi neplăcut, mai ales când trebuie să te concentrezi asupra drumului. Există pe consola centrală doar un buton de aer condiționat care te poate băga în meniul pentru climă direct. Spațiul interior este, de asemenea, bine gândit. Scaunele din spate oferă suficient loc pentru genunchi și cap, iar bancheta este confortabilă chiar și pentru adulți în regim de călătorie lungă. Portbagajul oferă un volum de 380 de litri cu un control electric atât de pe hayon cât și din cheie. Dacă ai nevoie de mai mult spațiu, banchetele se rabatează ușor, oferind un plan plat, ideal pentru transport mai voluminos de un metru cub.

 

Cât de sigură e

 

La capitolul siguranță, Omoda 5 vine echipată generos. Frânare automată de urgență, cruise control adaptiv, asistență la menținerea benzii, monitorizare unghi mort, cameră 360 de grade, recunoaștere semne de circulație, avertizare depășire limită de viteză, asistent pentru trafic spate. Un detaliu interesant este faptul că mașina nu pleacă de pe loc dacă șoferul nu are centura pusă. Este o abordare strictă, dar crește siguranța. Recunoașterea semnelor de circulație citește limitele de viteză și le afișează în bord. Avertizarea pentru depășirea vitezei legale este insistentă și, dacă nu îți place, trebuie dezactivată manual la fiecare pornire. Pe de altă parte, în situații precum ploaie torențială pe autostradă, când limita scade temporar, sistemul reacționează corect și te atenționează. Sistemul de menținere a benzii intervine discret atunci când detectează că mașina părăsește banda fără semnalizare. Pe drumurile naționale, unde marcajele sunt uneori imperfecte, funcționează surprinzător de bine. Există și avertizare pentru depășirea liniei continue, ceea ce în România poate deveni un mic arbitru moral. Rear Cross Traffic Alert intervine atunci când ieși cu spatele dintr-un loc de parcare. Detectează vehiculele care se apropie lateral și te avertizează. În parcările aglomerate ale centrelor comerciale, este genul de funcție care poate preveni situații neplăcute. Toate mișcările mașinilor din jurul tău le vezi și în bord. Camera 360 de grade oferă o vedere panoramică a mașinii. Imaginea este clară, iar sistemul se activează automat la viteze mici sau în manevre de parcare sau la viteze mici atunci când faci viraje. Este util mai ales în spații înguste, unde fiecare centimetru contează. Toate aceste sisteme au contribuit la obținerea celor cinci stele la testele Euro NCAP. Garanția generală este de șapte ani sau 150.000 km, iar prețul pentru versiunea Premium testată se situează în jurul valorii de 27.490 de euro.

 

CIFRE

 

145 mm garda la sol

  1. până la 100 de km/h

195 km/h viteza maximă

 

Dezavantaje

  • doar tracțiune față

  • o marcă necunoscută

  • lipsa butoanelor fizice pentru climă

 

Avantaje

  • raport calitate-preț

  • finisaje premium

  • garanția motorului

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: suv china omoda 5
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri