Jurnalul.ro Ştiri Externe Taifun in China: Trafic aerian perturbat, mii de persoane evacuate

Taifun in China: Trafic aerian perturbat, mii de persoane evacuate

Cel puţin 88.000 de persoane au fost evacuate din oraşul Shanghai şi din împrejurimi şi peste o sută de zboruri au fost anulate înainte de venirea taifunului Jongdari, care va aduce în următoarele ore precipitaţii abundente în zonă. 

 

Potrivit autorităţilor aviatice, pe aeroporturile din Shanghai, Hongqiao şi Pudong, cel puţin 151 de zboruri au fost suspendate, iar controlul traficului aerian a emis un avertisment de cod roşu de-a lungul dimineţii, capacitatea de zbor şi de aterizare aeroportuară urmând să fie redusă cu 70 %. 

Biroul Meteorologic din Shanghai decretase deja joi seara codul galben, al treilea ca gravitate în sistemul de alertă de patru niveluri. În districtele de coastă Jinshan, Chongming, Fengxian şi Pudong s-a emis alerta portocalie (2). 

Ying Yong, primarul oraşului Shanghai, a precizat că taifunul Jongdari ar putea provoca pagube mai mari decât taifunul Ampil, care a determinat în urmă cu două săptămâni evacuarea a 220.000 de persoane, dar care a cauzat pagube minore. 

Comisia de Educaţie din Shanghai a dispus ca şcolile să-şi suspende toate activităţile desfăşurate în aer liber şi cursurile de vară şi peste o sută de parcuri au fost închise publicului. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri