Jurnalul.ro Ştiri Externe Taiwan amenințată de China. Marele aliat al administrației de la Taipei

Taiwan amenințată de China. Marele aliat al administrației de la Taipei

Taiwanul trebuie să fie "în alertă" în contextul activităţilor militare chineze, a anunţat administraţia de la Taipei, avertizând că va riposta în cazul unei agresiuni militare a Chinei. Statele Unite au semnalat că menţin "angajamentele solide" de apărare în relaţia cu Taiwanul.

"Taiwanul trebuie să fie în alertă. China depăşeşte din ce în ce mai mult limitele. Întreaga lume a observat acţiunile repetate ale Chinei de încălcare a acordurilor regionale de pace şi presiunile asupra Taiwanului.

Taiwanul trebuie să îşi consolideze capabilităţile militare. Doar atunci, ţările care vor să anexeze Taiwanul nu vor îndrăzni să recurgă uşor la forţă. Doar când ne vom putea ajuta singuri, ne vor putea ajuta şi alţii", a declarat, marţi, premierul Su Tseng-Chang.

 

Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-Wen, a fixat ca prioritate modernizarea forţelor armate, concentrându-se pe sisteme mobile de armament. Într-un articol publicat în revista Foreign Affairs, preşedintele Tsai Ing-Wen a atras atenţia că o eventuală ocupare a Taiwanului de către armata chineză ar genera efecte "catastrofale" asupra păcii în Asia.

Taiwanul nu vrea o confruntare militară, dar, "dacă sunt ameninţate democraţia şi stilul de viaţă, Taiwanul va face totul pentru a se apăra", a subliniat Tsai Ing-Wen.

Taiwanul a observat 148 de avioane militare chineze care au pătruns în ultimele patru zile în spaţiul aerian taiwanez. Activităţile militare chineze s-au intensificat în contextul Zilei Naţionale a Chinei. Administraţia de la Beijing consideră Taiwanul teritoriu chinez şi a avertizat că ar putea utiliza forţa militară pentru menţinerea suveranităţii. Administraţia de la Taipei susţine că Taiwanul este independent şi avertizează că îşi va apăra democraţia şi libertăţile.

Mediafax

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri