Jurnalul.ro Ştiri Locale O tânără șoferiță s-a răsturnat cu mașina în Gorj după ce a condus sub influența alcoolului

O tânără șoferiță s-a răsturnat cu mașina în Gorj după ce a condus sub influența alcoolului

de Redacția Jurnalul    |   

O tânără în vârstă de 21 de ani a fost prinsă beată după ce s-a răsturnat cu mașina pe un drum județean din Gorj. Testele făcute de polițiști au arătat că tânăra avea o alcoolemie de 0,73 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

În urma testelor făcute la fața locului de către polițiști, tânăra a fost găsită sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,73 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

„De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au rezultat indicii cu privire la posibila existența în organism a unor substanțe psihoactive”, transmite Poliția Gorj.

Mai mult, testarea antidrog a indicat prezența unor substanțe psihoactive în organism.

Tânăra a fost dusă la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor consumate. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

În urma accidentului nu au fost raportate alte victime, tânăra fiind singura persoană implicată în incident.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: tanara volan alcool
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri