Este momentul din an în care ne mirăm ce penurie de patriotism e în țara asta, cum „ăștia mici” habar n-au de Revoluție și nici nu-i învață nimeni. Cică în manuale, i se alocă între zero și opt rânduri.
Teoria interesului pentru evenimente spune că o palmă dată pe strada ta face cât un măcel în alt oraș și cât un război pe cealaltă parte a planetei.
Pentru cea mai numeroasă generație pe care a avut-o vreodată România, cel mai important moment din istoria recentă a României s-a întâmplat chiar pe strada ei. Revoluția s-a împletit cu lucruri banale: gloanțe și gogoșari, tancuri și coadă la pui, teroriști și taximetriști.
De cealaltă parte, mulți consumatori de manuale de istorie sunt născuți în țară membră UE. Sigur că, dacă nu era Revoluția, acum erau șoimii patriei. Dar, ca să înțeleagă ceva, lor ar trebui să li se explice întâi ce e coada la pui.
Revoluția nu este în cartea de istorie pentru că are două mari probleme.
Prima - că nu s-a stabilit încă adevărul istoric. Dosarul Revoluției, care ar trebui să ne spună cine și de ce capăt al puștii s-a aflat, în special după 22 decembrie, tocmai a fost re-re-declarat rebut.
A doua problemă cu Revoluția e că s-a lungit. Și nu e vorba doar că le-a luat mult să tragă în noi. Până la urmă au apărut oamenii în pulover, ne-au mai împușcat trei zile și ne-au trimis acasă să-și împartă liniștiți puterea. Zece zile cu totul - un fleac la scară istorică.
E vorba că nu se știe ce fel de Revoluție a fost. Dacă a fost democrată, atunci a ținut până în 1996, când s-a produs prima alternanță la guvernare. Dacă a fost anticomunistă, s-a terminat în 2004, odată cu plecarea din fruntea statului a ultimului președinte care se adresa mulțimii cu apelativul „Tovarăși”. Vestea proastă e că, dacă a fost a statului de drept, o mai avem și astăzi.