Președintele Klaus Werner Iohannis lansa anul trecut ideea elaborării unui Proiect de Țară. 24 de specialiști agreați de Cotroceni s-au întrunit de două ori, ultima ședință de lucru fiind în 9 noiembrie 2016. S-au organizat patru grupuri de lucru, primul fiind focusat pe statul de drept și libertățile fundamentale, ceea ce ne face să credem că prioritate în țara pe care o vizăm ar fi o viață mai liberă, mai sigură, cu respectarea drepturilor omului.
La prima vedere, proiectul este armonizat cu opiniile majoritare ale cetățenilor care și-au exprimat prin vot în decembrie opțiunea pentru partidele care au propus renunțarea la austeritate, la căciulirea față de recomandări exterioare, cu ținte în afara interesului național, mascate sub glazura falsă a atlantismului sau europenismului confuz definit. În acest cadru, statul de drept impune independența magistraților, supremația legii, dar în egală măsură și apărarea cetățenilor de abuzuri sau derapaje ale unor instituții de forță care au tendința să iasă din spiritul Constituției.
Proiectul de Țară anunțat de Klaus Iohannis nu vine, așadar, în coliziune sau nu anunță contradicții formale față de programele de guvernare ale câștigătorilor alegerilor. O Românie europeană, modernă, prosperă este ținta președintelui. Iohannis dorește ca modelul de țară să fie conturat prin consens. De la vorbă la faptă, acțiunea prezidențială se destramă însă radical. După alegeri, KWI a demolat cu mare hotărâre punțile de dialog cu majoritatea parlamentară și Guvernul, transformând într-o lună consensul anunțat într-o luptă acerbă pentru impunerea puterii personale. La Strasbourg declară că puterea aleasă ,,are impresia că ei conduc lucrurile”. Viziunea lui Iohannis se apropie de statul totalitar, cu eliminarea clemenței din atribuțiile funcției, asigurându-și sprijin de la instituțiile de forță, coercitive, care au acceptat și dezvoltat corupția în interiorul propriilor structuri. Fuga de a lămuri scandalul Ghiță și încercarea de a acoperi greșelile ,,fetei care i se permite orice” cu declanșări de referendum fac din președinte complice la abuzuri. Invocând generația Unirii, președintele uită că marii părinți ai liberalismului – Brătianu, Rosetti, Carada, Candiano Popescu, care l-au înlăturat pe Cuza, au devenit apoi adversari acerbi ai regelui prusac.