Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Sunt convins că vom depăşi toate dificultăţile din prezent, cum am făcut-o şi în ultimii 25 de ani

Tăriceanu: Sunt convins că vom depăşi toate dificultăţile din prezent, cum am făcut-o şi în ultimii 25 de ani

Trăim o perioadă în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt ameninţate, o perioadă în care se pare că românii nu-şi pot singuri decide viitorul, a declarat, vineri, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a adăugat că este convins "că vom depăşi toate aceste dificultăţi, aşa cum am făcut-o şi în ultimii 25 de ani".


"Sărbătorim ziua de 1 Decembrie amintindu-ne valorile şi idealurile pentru care au militat înaintaşii noştri în anul 1918. Dorinţa de libertate, de autodeterminare şi de a aduna pe toţi românii sub un singur steag. Astăzi, trăim o perioadă în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt ameninţate, trăim într-o perioadă în care se pare că românii nu-şi pot singuri decide viitorul. Sunt convins, însă, că vom depăşi toate aceste dificultăţi, aşa cum am făcut-o şi în ultimii 25 de ani, după ce am lăsat în urmă haina grea a comunismului şi ne-am pregătit cu toţii să construim o societate mai prosperă, o societate mai bună, mai democratică, mai liberă", a afirmat preşedintele Senatului, în mesajul video postat pe facebook cu prilejul Zilei Naţionale.

Tăriceanu a subliniat că, pentru viitor, "cu efortul pe care-l vom face cu toţii, vom reuşi să clădim o societate mai bună, mai liberă şi mai prosperă pentru toţi românii".

"Am reuşit, prin eforturile depuse de toţi românii, să ducem România către valorile euro-atlantice, către aderarea la NATO şi EU. La fel cred şi pentru viitor, cu efortul pe care-l vom face cu toţii vom reuşi să clădim o societate mai bună, mai liberă şi mai prosperă pentru toţi românii. La mulţi ani, români! La mulţi ani România!", a transmis Călin Popescu Tăriceanu, de 1 Decembrie. AGERPRES

Subiecte în articol: calin popescu tariceanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri