Jurnalul.ro Ştiri Externe Ţările din UE au ajuns la un compromis asupra condiţiilor de lucru pentru transportatori

Ţările din UE au ajuns la un compromis asupra condiţiilor de lucru pentru transportatori

Negociatorii Parlamentului European şi ai celor 28 de ţări membre UE au ajuns joi la un preacord pentru reformarea condiţiilor de lucru ale transportatorilor, dosar ultrasensibil marcat de o puternică opoziţie între Est şi Vest, informează AFP.

„Am ajuns la un acord preliminar”, a notat pe Twitter, fără a oferi alte detalii, reprezentanta finlandeză a UE, care a condus negocierile pentru statele membre, în condiţiile în care Finlanda deţine preşedinţia UE pentru şase luni.

Însă acest compromis mai trebuie să fie aprobat de Consiliul UE şi de Parlamentul European.

Propusă de Comisia Europeană în mai 2017, reforma a dat naştere unei bătălii de peste doi şi jumătate între două tabere pe fondul unei concurenţe puternice într-un sector sensibil.

Pe de o parte, Vestul (Franţa, Germania, ţările Benelux), susţinătorii unei legislaţii stricte, pe de altă parte ţările din Europa de Est (România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Letonia şi Lituania), care pledează pentru o viziune mai suplă. Primii îi acuză pe ceilalţi de dumping social, în timp ce aceştia din urmă le reproşează un protecţionism ascuns.

Fiecare tabără a trebuit să facă unele concesii, a estimat o sursă apropiată negocierilor. Pentru cei din Vest, o înfrângere majoră, însă aşteptată: regulile de detaşare (care prevăd o remunerare conform regulilor ţării în care se desfăşoară munca: salariul minim, dar şi primele) nu se aplică camionagiilor ce realizează un traseu din ţara de origine a companiei lor spre o altă ţară.

Mai exact, un român care face cursa dus-întors România-Franţa se află sub incidenţa regulamentului român, precizează AFP.

„Din păcate aceasta este confirmat şi se traduce prin crearea în Europa a unei clase de salariaţi second-hand”, a estimat europarlamentara ecologistă franceză Karima Delli, preşedinta Comisiei pentru Transporturi din Parlament, la finalul negocierilor.

În schimb, în dosarul exploziv privind cabotajul (unde un transportator efectuează operaţiuni interne - mai multe încărcări şi descărcări - într-o ţară unde a sosit în cadrul unei livrări internaţionale) este prevăzut să se aplice regulile de detaşare.

În mod concret, un şofer bulgar, care efectuează mai multe operaţiuni în Olanda, este plătit cu remunerarea aplicabilă în această ţară, exemplifică AFP.

Au fost înregistrate concesii majore pentru susţinătorii unei legislaţii stricte, a subliniat Delli. „Un şofer nu va dormi în vehiculul său în timpul repaosului său săptămânal de peste 45 de ore, ci într-o unitate de cazare veritabilă, plătită de angajator. El va trebui de asemenea să se întoarcă la domiciliul său cel puţin o dată la fiecare patru săptămâni, indiferent de ţara sa de reşedinţă din UE”, a spus ea.

Comisia Europeană a declarat, prin vocea purtătorului său de cuvânt Stefan de Keersmaecker, că „analizează în continuare implicaţiile” compromisului şi că „va publica un comunicat vineri”, fără a oferi niciun detaliu al acordului.

AGERPRES

Subiecte în articol: ue transportatori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri