Tata mută munții, cel de-al doilea film de lung metraj regizat de Daniel Sandu, a fost selecționat și va participa în competiția celei de-a 24 ediție a Festivalului de Film de la Shanghai, desfășurată între 11 și 20 iunie.
Filmul este inspirat de o întâmplare adevarată și spune o poveste despre vinovăție și dragoste, despre echitate și compromisuri, despre lupta unui tată în încercarea de a-și salva fiul.
Adrian Titieni interpretează rolul principal. Scenariul și regia sunt semnate de Daniel Sandu, imaginea de Tudor Vladimir Panduru, scenografia de Simona Pădurețu, montajul aparține lui Mircea Olteanu iar producător executiv este Tudor Reu. Muzica este semnată de un compozitor de origine română, rezident în Los Angeles, Petre Ioan Bog. Celelalte roluri principale au fost interpretate de Valeriu Andriuță (După Dealuri), Judith State (Sieranevada), Tudor Smoleanu (Bacalaureat), Elena Purea și Radu Botar (Cardinalul).
Tata mută munții este produs de către Mobra Films cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în coproducție cu Film i Väst, Filmgate Films, Studioul Cinematografic al Ministerului Culturii, Mindset Productions și Televiziunea Română.
Daniel Sandu: “Eu cred într-un cinematograf, să-i zicem ‘maximalist’, pentru public - și încerc cu fiecare film să spun o poveste care să țină spectatorii cu sufletul la gură, să construiesc personaje puternice și atașante. Mă bucură că filmul va avea premiera în țara care a devenit cea mai importantă piață de film din lume și sper ca și spectatorii din România să primească filmul cât mai bine, așa cum au făcut-o, de altfel, și cu primul meu lung metraj Un pas în urma serafimilor – filmul pentru care am primit 8 premii Gopo, inclusiv cel pentru cel mai bun film și regizor.”
În urmă cu doi ani, piața de film din China a depășit-o pe cea americană, valoarea totală a încasărilor ajungând la impresionanta sumă de 64 milioane de yuani, circa 9 miliarde de dolari. Numărul de cinematografe din China a crescut de 20 de ori în ultimii 15 ani, depășind astăzi 75 000 de ecrane și transformând China în cea mai mare piață de film din lume. Totodată, notorietatea festivalurilor de film din China a explodat iar festivalul din Shanghai a fost promovat de către federația internațională FIAPF în categoria A, primind vizita unor mari vedete internaționale, precum regizorii Emir Kusturica și Nuri Bilge Ceylan, delegatul general al festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux sau actrița franceză lsabelle Huppert, găzduind totodată, în premieră, și The Chinese Widow, primul film chinez realizat de către un câștigător de Palme d’Or, Bille August. Festivalul derulează în paralel o piață de film, este competitiv și acordă premiile pentru cel mai bun film (Golden Goblet – Pocalul de aur), pentru cel mai bun regizor, scenariu, imagine precum și premii de interpretare. La ediția de anul trecut s-au înscris în preselecție peste 3500 de filme din peste 100 de țări.
Un pas în urma serafimilor, primul film de lung metraj regizat de Daniel Sandu, a fost vizionat de peste patruzeci de mii de spectatori în cinematografele din România, fiind apoi în topul vizionărilor și pe platforma de streaming video HBO GO, în vreme ce scurt metrajele sale, Cai Putere și Numărătoare manuală au fost selecționate în numeroase festivaluri internaționale.
După debutul în lung metraj de ficțiune, Daniel Sandu a realizat pentru HBO miniseria Bani negri (pentru zile albe).
Producția filmului Tata Mută Munții a durat trei ani, fiind necesare condiții prielnice de filmare cu zapadă, ninsoare, viscol și presupunând filmări montane dificile la mari altitudini, realizate din dronă sau elicopter. Filmările s-au derulat în principal la Bușteni și în Munții Bucegi la începutul anului 2020 și au fost oprite de starea de urgență generată de pandemia de coronavirus.
În România, filmul va fi distribuit în cursul acestei veri.