Jurnalul.ro Timp liber Calatorii La Techirghiol, „ca afară”

La Techirghiol, „ca afară”

de Cornel Tăbăcaru     |   

Dragii mei cu Jurnalul sub braț! Chiar credeam că nu vor mai fi multe lucruri care să mă mai surprindă în pasiunea mea de a scrie, împreună cu voi, despre ce este și ce se mai întâmplă în lumea largă. M-am înșelat. Mesajele voastre de după apariția articolului despre aurul negru de la Techirghiol m-au surprins. 

Dovadă că românii sunt sufletiști, romantici, nostalgici și patrioți incurabili. Observ că Techirghiol a stârnit în sufletul lor amintiri, pasiuni ale tinereții, mândria de a fi român și a avea în țara lor o bogăție unică în lume. Unii mi-au scris că amintirile lor au însemnat Techirghiol și Sinaia. Acolo mergea și Vlădică și Opincă. Cum să fii român și să nu fi fost, măcar o dată, la Techirghiol? Și dacă te duceai în jur, pe la Eforie Nord sau Sud, apăreau vânzătorii ambulanți cu gălețile pline de nămol de Techirghiol. În opinia mea, nu sunt multe lucruri în România care să stârnească atâta emoție în sufletul oamenilor. 

Așa cum vă spuneam vinerea trecută, am fost de curând la Sanatoriul Balnear de la Techirghiol și am rămas surprins de mulțimea pacienților și mai ales de modernizarea aparatelor, a infrastructurii și a procedurilor. Am văzut ceva asemănător în America Centrală, dar Techirghiolul nostru bate de departe. Am stat de vorbă cu oamenii care m-au recunoscut din aparițiile mele televizate, dar și fani ai paginii 22 din Jurnalul. Toți, fără excepție, extrem de mulțumiți. Unii erau pacienți fideli care veneau an de an. Așa mi-a venit ideea de a trage puțin cu ochiul. Și uite că „Omul sfințește locul”! După cum am văzut, aparatele sunt de ultimă generație. Așa am dedus că au fost aduse în ultimii ani. 

Da, în martie 2015, la conducerea Sanatoriului a fost numită doamna Roxana Tucmeanu. În cei 9 ani, nu singură, desigur, cu o mână de oameni devotați, îndrăgostiți de-a doua lor casă, Sanatoriul, totul a fost organizat excelent, până la detaliu. Nu mai vorbesc de curățenie. Ce să mai zic? „Ca afară”! 

Am cunoscut și o parte din personal. Orice sanatoriu din lume i-ar dori în echipa lor. Sigur că toate aceste lucruri se fac cu bani. Mulți bani. Vorbim de zeci de milioane de euro cheltuiți cu chibzuință, punctual și extrem de eficient. Roxana Tucmeanu este în Techirghiol de mai mult de 9 ani. „De-o viață”. Știm că și în alte locuri din țară s-au alocat sume uriașe, care însă s-au dus pe apa sâmbetei. Fie din incompetență, fie din incorectitudinea managerilor. Asta m-a făcut să încep cu motto-ul „omul sfințește locul”. Noi, cei de la pagina 22, am cunoscut în acest sfert de veac de când scriem și călătorim în toată lumea, mii de manageri și șefi de instituții. Așa că avem autoritatea să ne spunem părerea. Lăsând deoparte că este „româncă de-a noastră”, doamna Roxana Tucmeanu se așază în primele locuri ale aprecierilor noastre.    

Deci, am avut onoarea să o cunosc pe doamna manager Tucmeanu, doctor în medicină și lector universitar. O femeie extrem de inteligentă, plăcută, cu simțul umorului și cunoscătoare la perfecție a stabilimentului pe care îl conduce.
Am vorbit despre ce s-a făcut, ce se face, dar mai ales despre ce s-ar mai putea face. Aici s-a desprins o idee excelentă. I-am invitat pe oamenii de afaceri să construiască baze de tratament moderne, tip hotel, pentru că cererea este colosală, depășind cu mult posibilitățile Sanatoriului actual. Da, o idee care merită dezbătută. Mai ales că este și o afacere profitabilă, cererea este foarte mare. Eu sunt convins că în curând o să apară investitori care vor crea baze moderne de tratament folosind nămolul din Lacul Techirghiol.

Noi, dragii mei, ne despărțim până vinerea viitoare. Să vă găsesc în liniște, sănătate, pace și siguranță. Doamne ajută!

Pacient: „Dna manager ne-a surprins mereu cu proiecte frumoase, cum ar fi investiția de 16 milioane de euro pentru sanatoriul de copii”

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri