Jurnalul.ro Ştiri Externe Teheranul sufocat de poluarea provenită de la automobile

Teheranul sufocat de poluarea provenită de la automobile

Aerul suprasaturat cu particule nocive şi şcolile închise din motive de siguranţă: în pofida restricţiilor privind circulaţia automobilelor şi activitatea industrială, Teheranul, capitala Iranului cu o populaţie de 8,5 milioane de locuitori, se sufocă din cauza poluării atmosferice foarte ridicate din ultimele zile, transmite duminică AFP.


Concentraţia de particule poluante fine aflate în suspensie în atmosferă (PM2,5) a ajuns duminică dimineaţa la 185 micrograme pe metru cub în sudul Teheranului şi respectiv la 174 micrograme pe metru cub în centrul oraşului, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă un nivel inferior valorii de 25 micrograme pe metru cub.

Minele şi fabricile de ciment din regiunea Teheranului au fost închise, iar autorităţile au luat şi măsura restricţionării circulaţiei automobilelor. De asemenea, a fost lansat un apel către populaţie pentru ca femeile însărcinate, copiii, persoanele în vârstă şi cele suferind de afecţiuni respiratorii şi cardiace cronice să rămână în case.

În fiecare an, în această perioadă, se înregistrează vârfuri de poluare la Teheran, metropolă aflată la altitudinea de peste 1.200 de metri, din cauza unui fenomen de inversiune termică: aerul rece de la altitudini mai mari împiedică degajarea aerului cald şi poluat de dedesubt. În acest an, absenţa ploilor încă de la începutul toamnei a accentuat această problemă.

Conform presei iraniene poluarea în Teheran este provocată în proporţie de 80% de emisiile de gaze de eşapament de la automobile.

Poluarea atmosferică din Iran este însă scăzută faţă de nivelurile dezastruoase înregistrate în China sau India. La New Delhi, spre exemplu, anul acesta concentraţia de particule fine în suspensie a depăşit 1.000 de micrograme pe metru cub.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri