Jurnalul.ro Ştiri Politică Tehnocraţii ar vrea în politică. Au oferte din USR și PNL

Tehnocraţii ar vrea în politică. Au oferte din USR și PNL

de Robert Kiss    |   

Miniştrii tehnocraţi vorbesc pentru prima dată deschis despre posibilitatea unei înregimentări politice, însă decizia finală îi aparţine premierului Dacian Cioloş. Dacă liberalii aşteaptă săptămâna aceasta rezultatele sondajului în care au fost măsuraţi tehnocraţii, Nicuşor Dan i-a invitat şi el pe mai mulţi miniştri, în frunte cu premierul, pe listele USR.

Cristian Ghinea susţine că şi-ar dori să continue proiectele pe care le-a început ca ministru al Fondurilor Europene şi după alegerile parlamentare. Ministrul a dezvăluit că a discutat personal cu premierul Dacian Cioloş despre o eventuală candidatură, însă doar într-o formulă pe care o va decide premierul şi care va fi anunţată de şeful Executivului „la momentul potrivit”.

În zilele următoare, în interiorul PNL va fi prezentat sondajul de opinie pe care l-au comandat liderii partidului, un sondaj în care au fost măsuraţi inclusiv miniştri din Cabinetul tehnocrat condus de Dacian Cioloş. Inclusiv premierul a fost sondat, chiar dacă nu este pentru prima dată când PNL sondează electoratul cu privire la activitatea miniştrilor şi a premierului. La începutul lunii august, surse din PNL dezvăluiau totuşi că anumite cercetări sociologice ar arăta că premierul Cioloş şi-ar pierde din credibilitate dacă s-ar alătura unui partid politic.

Dinspre PNL, semnalele sunt însă clare. În mai multe rânduri, liderii partidului au vorbit despre posibilitatea ca miniştrii tehnocraţi să se regăsească pe listele parlamentare ale partidului. Nume precum Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pâslaru, ministrul Muncii sau vicepremierul Costin Borc, au fost înaintate de liberali ca posibilităţi pentru un mandat de parlamentar. Este luată în calcul chiar şi posibilitatea ca Dacian Cioloş să rămână independent, iar liberalii să îl susţină pentru funcţia de prim-ministru, alături de echipa de tehnocraţi de la Palatul Victoria. Liderul USR, Nicuşor Dan, i-a ofertat şi el pe tehnocraţi. "Oameni de profilul Vlad Voiculescu, Cristian Ghinea, Dacian Cioloş sunt de profilul celor pe care noi îi căutăm în USR", a recunoscut Nicuşor.

Lista din Capitală, blocată

În ceea ce priveşte liste electorale pentru alegerile parlamentare, liderii liberali vor avea astăzi o primă reuniune, în cadrul căreia va fi prezentată o primă variantă a listelor cu parlamentari, după ce filialele din teritoriu au transmis către centru propunerile. Surse din partid vorbesc despre locurile eligibile de la nivelul Bucureştiului, care în acest moment sunt blocate în aşteptarea deciziei pe care trebuie să o ia tehnocraţii. Totuşi, cel târziu la începutul lunii septembrie listele trebuie finalizate, tehnocraţii lui Dacian Cioloş având practic un termen limită până la care trebuie să se decidă cu privire la viitorul lor politic.

"Ne dorim, dacă intrăm în Parlament, ca de mandatele noastre să depindă formarea unui guvern, caz în care vom propune un premier tehnocrat şi Dacian Cioloş este una dintre opţiuni. Oameni de profilul Vlad Voiculescu, Cristian Ghinea, Dacian Cioloş sunt de profilul celor pe care noi îi căutăm în USR, nu au existat însă discuţii legate de acest tip de candidatură, au existat discuţii cu mai mulţi dintre ei pe chestiuni profesionale" - Nicuşor Dan, lider USR

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri