Pandemia este pe cale să permanentizeze modelul teleșcolii dincolo de utilizarea lui forțată pe timpul crizei sanitare.
Dezorganizarea sistemică, insuficiența mijloacelor tehnice, reținerea multor educatori față de noua relație cu elevii, la care se adaugă presant plaga sărăciei cronice în care se zbat milioane de familii, fac din teleșcoala anului 2020 o nouă pârghie prin care se accentuează discrepanțele sociale. După doi ani școlari - 2020 și 2021 - marcați de separarea profesorilor de elevii din zonele bântuite de flagelul sărăciei extreme, teleșcoala va îngheța în analfabetism „generația covid-19”, statistica numărând o populație școlară de 400.000 de tineri excluși din cauza lipsei internetului și a dotării minime pentru învățământul digital.
Marele program „România educată”, lansat de Klaus Iohannis ca o prioritate națională, arată un eșec de proporții. Nici proiectul guvernamental de reziliență pentru accesarea miliardelor de euro din fondurilor europene de relansare nu are secțiunile obligatorii cerute de la Bruxelles pentru diminuarea excluziunii sociale și digitalizarea educației în mediile defavorizate. Fără o revizuire rapidă a acestei „scăpări” programate din motive ideologice, România va pierde încă o dată trenul cu bani.
Puțini știu sau acceptă ideea că România a avut o serie de experiențe interesante și viabile de teleșcoală. Incitantele volume de memorii datorate lui Ion Bucheru - Un om sub vremi - publicate în Editura Semne, readuc în atenție programul de radio-teleșcoală început în 1970 de RTV (Radio-Televiziunea Română). Un model de televiziune școlară integrată a fost atunci conceput pentru materiile de bază după o documentare la BBC în 1972 . Autorul scoate din tolba amintirilor, totodată, ideile valoroase și temelia socială pe care funcționa la Londra OPEN UNIVERSITY, principii preluate după 1990 de Universitatea „Spiru Haret”, instituție pe nedrept hulită și lovită de interese adverse concurențiale