Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis: Marius Copil a urcat pe locul 82 în clasamentul ATP

Tenis: Marius Copil a urcat pe locul 82 în clasamentul ATP

Tenismanul român, Marius Copil, a reuşit un salt de zece locuri, de pe 92 pe 82, în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), după ce a atins sferturile de finală la Antwerp, venind din calificări.

Mai impresionant este saltul fostului lider mondial Andy Murray, campion la Antwerp (victorios în sferturi în faţa lui Copil, n. red.), de 116 locuri, până pe 127.

În schimb, tânărul rus Andrei Rublev, câştigătorul titlului la Moscova, a urcat nouă locuri şi se află pe 22, cea mai bună clasare din carieră.

Canadianul Denis Shapovalov, care şi-a trecut în palmares primul său titlu, la Stockholm, a urcat şapte poziţii şi se află pe 27.

Podiumul este neschimbat, cu sârbul Novak Djokovic pe primul loc, urmat la 320 de puncte de Rafael Nadal şi la peste 2.500 de Roger Federer.

La dublu, Horia Tecău a urcat un loc şi este pe 21. Tecău şi partenerul său olandez Jean-Julien Rojer se menţin pe locul 6 în clasamentul ATP Race la dublu, primele opt perechi calificându-se la Turneul Campionilor.

Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 9.545 puncte
2 (2). Rafael Nadal (Spania) 9.225
3 (3). Roger Federer (Elveţia) 6.950
4 (4). Daniil Medvedev (Rusia) 5.920
5 (5). Dominic Thiem (Austria) 5.085
6 (6). Alexander Zverev (Germania) 4.425
7 (7). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 3.740
8 (9). Kei Nishikori (Japonia) 2.860
9 (8). Karen Hacianov (Rusia) 2.785
10 (10). Roberto Bautista Agut (Spania) 2.575
......................................................................
82 (92). Marius Copil 664
445 (444). Filip Cristian Jianu 73
585 (591). Alexandru Jecan 40

...

Clasamentul ATP la dublu
1 (1). Juan Sebastian Cabal (Columbia) 8.340 puncte
1 (1). Robert Farah (Columbia) 8.340
3 (4). Horacio Zeballos (Argentina) 5.700
4 (3). Nicolas Mahut (Franţa) 5.480
5 (5). Mike Bryan (SUA) 5.160
6 (6). Lukasz Kubot (Polonia) 4.950
7 (7). Marcelo Melo (Brazilia) 4.770
8 (8). Marcel Granollers (Spania) 4.385
9 (9). Mate Pavic (Croaţia) 4.300
10 (13). Kevin Krawietz (Germania) 4.225
.................................................................
21 (22). Horia Tecău 3.730
155 (156). Florin Mergea 463
230 (226). Marius Copil 270
299 (293). Alexandru Jecan 176

...

Clasamentul ATP Race la dublu
1 (1). Juan Sebastian Cabal/Robert Farah (Columbia) 8.210 puncte
2 (2). Lukasz Kubot (Polonia)/Marcelo Melo (Brazilia) 4.345
3 (5). Kevin Krawietz/Andreas Mies (Germania) 3.625
4 (3). Raven Klaasen (Africa de Sud)/Michael Venus (Noua Zeelandă) 3.550
5 (4). Bob Bryan/Mike Bryan (SUA) 3.380
6 (6). Horia Tecău (România)/Jean-Julien Rojer (Olanda) 3.085
7 (8). Rajeev Ram (SUA)/Joe Salisbury (Marea Britanie) 2.990
8 (7). Henri Kontinen (Finlanda)/John Peers (Australia) 2.910
9 (9). Ivan Dodig (Croaţia)/Filip Polasek (Slovacia) 2.685
10 (10). Jeremy Chardy/Fabrice Martin (Franţa) 2.330
...
AGERPRES

Subiecte în articol: tenis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri