Jurnalul.ro Ştiri Externe "Pentru Turcia, vânătoarea împotriva SUA ar fi o mare greseala"

"Pentru Turcia, vânătoarea împotriva SUA ar fi o mare greseala"

Închiderea bazei de la Incirlik, principala bază aeriană a NATO în Turcia, important pivot pentru operaţiunile coaliţiei antijihadiste în Siria, ar putea costa scump Ankara, estimează analiştii. 

 

Pe fondul deteriorarii ingrijoratoare a relatiilor dintre SUA şi Turcia, ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a avertizat Washingtonul că ar putea fi nevoit să caute 'noi prieteni şi noi aliaţi'. Demn de consemnat este faptul ca, in acest context, Erdogan a avut, la sfârşitul săptămânii trecute, o convorbire telefonică cu omologul sau de la Kremlin, Vladimir Putin, cei doi abordand probleme economice şi comerciale, precum şi criza din Siria. 

Potrivit documentelor publicate recent de presa americana, un grup de avocaţi apropiaţi guvernului turc a depus o moţiune la tribunalul din Adana, cel mai apropiat oraş de baza Incirlik, cerand arestarea ofiţerilor americani acuzaţi că au participat la tentativa de lovitură de stat din iulie 2016 împotriva lui Erdogan. Este vizat in special generalul Joseph Votel, comandantul forţelor aeriene americane din Orientul Mijlociu.    

Seful Pentagonului, Jim Mattis, încearcă să liniştească apele, asigurand că relaţiile dintre militarii celor două ţări nu s-au schimbat.'Continuăm să acţionăm în strânsă cooperare', a declarat el. Fostul comandant al forţelor NATO, James Stavridis, crede insa ca situaţia este îngrijorătoare. 'Pierderea Turciei ar fi o greşeală geopolitică monumentală', a apreciat el, într-o intervenţie la canalul MSNBC. 'Ar trebui să impiedicam o astfel de evoluţie, dar Turcia trebuie să facă primul pas în acest stadiu', a estimat Stavridis. 

Opinie împărtăşită şi de Joshua Landis, directorul Centrului de studii pentru Orientul Mijlociu (Center for Middle East Studies), conform căruia 'Turcia va suferi cel mai mult' de pe urma tensiunilor cu Washingtonul.'Tind sa cred, totusi, că Incirlik va rămâne' deschisă, a afirmat el. 'Pentru Turcia, vânătoarea împotriva SUA ar fi o mare greseala şi nu cred că asta isi doreşte Erdogan', a mai spus el. 

Baza Incirlik, din sudul Turciei, a fost construită de SUA în 1951, în plin Război Rece şi a avut un rol important pentru operaţiunile americane în întreaga regiune, adăpostind 50 de focoase nucleare ale forţelor de descurajare ale NATO, care asigură de decenii securitatea Turciei. După atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, această bază a asigurat o mare parte a asistenţei logistice pentru operaţiunile NATO în Afganistan, fiind intens folosita din 2015 pentru actiunile coaliţiei internaţionale în Irak şi Siria. 

Acum insa, cand Turcie apare tot mai instabilă, unii experţi sugerează reducerea dependenţei US Air Force de baza de la Incirlik. 'Nu vreau să spun că ar trebui să rupem relaţiile cu Turcia, dar lucrul pe care turcii au tendinţa să-l agite cel mai uşor - accesul la baza din Incirlik - devine din ce în ce mai important', declara recent Steven Cook, de la Consiliul pentru Relaţii Externe (Council on Foreign Relations). 

De asemenea centrul de cercetare bipartit Policy Center, care încurajează compromisurile între republicani şi democraţi, a publicat pe site-ul său o hartă a regiunii cu toate alternativele posibile la baza Incirlik pentru operaţiunile americane în Orientul Mijlociu, în special bazele aeriene din Iordania şi Kuweit. În plus, tensiunile cu SUA riscă să coste scump Turcia în privinţa programelor militare. 

Congresul american a interzis Pentagonului să livreze Turciei chiar şi un avion de luptă 'invizibil' F-35, atât timp cât Ankara nu se angajează să pună capăt negocierilor cu Rusia pentru achiziţionarea de sisteme de apărare antiaeriană ruse S-400, despre care se presupune că nu ar putea detecta acest avion. Primele două avioane F-35, livrate la sfârşitul lunii iunie Turciei, au fost transferate la baza aeriană americană Luke, în Arizona, şi riscă astfel să nu mai ajungă în Turcia, conform presei de peste ocean. 

În pofida escaladării verbale, liderii turci încearcă, se pare, să nu agraveze situaţia. Casa Albă a anunţat luni că ambasadorul Turciei la Washington, Serdar Kilic, s-a întâlnit cu consilierul preşedintelui american pentru securitatea naţională, John Bolton. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri