Fostul fundaș central al lui AC Milan, care a jucat de 106 ori pentru Chelsea, s-a alăturat celor de la Chelsea în 2020 de la Paris St-Germain, cucerind titlul de campion al Ligii Campionilor la finalul acelui sezon, scrie Reuters.
"Când am semnat primul meu contract aici, a fost pentru doar un an. Acum este deja al patrulea!", a spus Silva, care a câștigat, de asemenea, Supercupa UEFA și Cupa Mondială a Cluburilor FIFA în 2021.
"Nu mi-aș fi putut imagina asta, dar într-adevăr este un moment foarte special pentru mine să semnez și să rămân la Chelsea".
El are 113 selecții și a fost căpitanul Braziliei la Cupa Mondială de anul trecut, unde a pierdut în sferturile de finală în fața Croației.
"Este un talent de talie mondială, așa cum a demonstrat de-a lungul multor ani pentru club și țară, iar experiența, calitatea și abilitățile sale de lider sunt vitale pentru viziunea noastră de viitor", a declarat președintele Chelsea, Todd Boehly.
Chelsea este pe locul 9 în clasament.
(sursa: Mediafax)