Jurnalul.ro Cultură Film TIFF 2022 anunță actorii selectați în programul 10 pentru FILM

TIFF 2022 anunță actorii selectați în programul 10 pentru FILM

de Magdalena Popa Buluc    |   

10 pentru FILM, programul care intermediază întâlnirea între actori români de teatru și lumea cinematografiei, a ajuns la cea de-a 11 ediție. O rampă de lansare pentru peste 100 de artiști talentați de pe scenele teatrelor din România, 10 pentru FILM își continuă misiunea și în 2022, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 - 26 iunie 2022). Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la TIFF, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

Directorul de casting Florentina Bratfanof coordonează 10 pentru FILM în 2022 : „În acest an am acceptat să preiau coordonarea programului din nevoia de a intra într-un altfel de dialog cu actorii care au lucrat până acum mai mult în proiecte de teatru decât în producții cinematografice, plănuind să le pot facilita întâlniri atât la nivel artistic, cât și la nivel practic cu profesioniștii din industria de film românească, dar și internațională”.

 

În portofoliul de casting al Florentinei Bratfanof se găsesc filme precum TOUCH ME NOT (Adina Pintilie, Ursul de Aur la Berlin 2018), Otto Barbarul (Ruxandra Ghițescu, 2021) sau Spre Nord (Mihai Mincan, proiect aflat în postproducție). Este membru al International Casting Directors Network din 2020.

 

Actorii selectaţi la această ediţie sunt: Magor Bocsárdi (Teatrul Tamási Áron, Sfântu Gheorghe), Iulia Colan (Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova), Sara Cuncea (Teatrul Național București), Ada Dumitru (Teatrul Alexandru Davila, Pitești), Reka Kovacs (Teatru Infinit, București), Robert Radoveneanu (Teatrul Excelsior, București), George Rotaru (unteatru, Teatru Apropo, București), Irina Sibef (Teatrul Metropolis, București, Teatrul Tudor Vianu Giurgiu), Doru Taloș (Reactor Creație și Experiment, Cluj) și Mihaela Velicu (Teatrul Metropolis, Teatrul Apollo 111, București).

 

În timpul Zilelor Filmului Românesc din cadrul TIFF 2022, cei 10 pentru FILM vor participa la un atelier de self tape (probă individuală) creat în 2020 de Florentina Bratfanof împreună cu Bettina Lohmeyer (actriță, regizoare, dar și acting coach din Berlin). În plus, actorii vor avea parte de întâlniri cu profesioniștii din industria românească de film (regizori, producători, directori de casting), programul din acest an cuprinzând și o componenta nouă – de lucru specific pentru abilitățile de actorie de film, în limba engleză, dar și alte întâlniri cu directori de casting internaționali, incluzând și expunerea la una dintre cele mai folosite platforme de casting pe plan internațional. 

 

Juriul care a făcut selecția a fost format din criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki și Oana Stoica, Răzvan Penescu, creatorul și editorul portalului Liternet.ro, împreună cu Florentina Bratfanof și Domnica Cîrciumaru, directori de casting și Tudor Giurgiu, care a inițiat acest program.

 

„10 pentru FILM este singurul program românesc care oferă o șansă reală actorilor care lucrează în diferite teatre din România să fie văzuți la cel mai important festival de film - TIFF, la Cluj. Ca în fiecare an, din 2012, ne dorim ca această vizibilitate să fie concluzionată cu participarea lor la cât mai multe proiecte cinematografice românești și internaționale și să plece din acest program cu multe informații esențiale de ordin practic și artistic despre ceea ce înseamnă obținerea și crearea unui rol în acest mediu artistic”, spune Tudor Giurgiu, Președintele TIFF.

 

Fotografiile actorilor din programul de anul acesta sunt realizate de Sabina Costinel.

 

100 de actori au fost selectați în ultimii ani în programul 10 pentru FILM. Mulți dintre ei au interpretat ulterior roluri de succes în lungmetraje și seriale TV foarte apreciate. Printre aceștia se numără Alex Calangiu (Sibiu ’89, un nou lungmetraj semnat de Tudor Giurgiu aflat în postproducție), Elena Purea (Tata mută munții), Bogdan Farcaș (Neidentificat), Csaba Ciugulitu (Valan – Valea sufletelorÎntre Chin și Amin), Cristian Balint (The Blacklist), Rareș Andrici (Bacalaureat), Vlad Bălan (Valea Mută), Nicoleta Lefter (ContraindicațiiPovestea unui pierde-vară), Maria Obretin (The NunUmbre6,9 pe scara Richter), Carmen Florescu (Parking), Silvana Mihai (Mia își ratează răzbunareaUmbre),  Ana Covalciuc (Câteva conversații despre o fată foarte înaltă), Eduard Trifa (Scara) sau Lucian Pavel (BerlinerUn pas în urma serafimilor).

 

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri