Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi tineri, reținuți de polițiști, după ce ar fi violat o fată de 17 ani

Doi tineri, reținuți de polițiști, după ce ar fi violat o fată de 17 ani

de Redacția Jurnalul    |   

Doi tineri de 19 și 20 de ani au fost reținuți de polițiștii din Mehedinți după ce ar fi violat o fată de 17 ani.

Potrivit IPJ Mehedinți, polițiștii au fost sesizați duminică de un bărbat de 45 de ani din comuna Șimian cu privire la faptul că nepoata sa, o tânără de 17 ani, ar fi plecat din locuință cu doi tineri, cu care ar fi întreținut raporturi sexuale fără acordul ei.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că sâmbătă seara tânăra de 17 ani a plecat de la locuința unchiului său cu un autoturism împreună cu doi tineri de 19, respectiv 20 de ani, ambii din comuna Prunișor.

Ulterior, aceștia s-au deplasat pe un teren viran din comuna Șimian și au întreținut raporturi sexuale cu tânăra împotriva voinței sale.

Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca luni să fie prezentați unității de parchet competente cu propunerea unei alte măsuri preventive.

În acest caz cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: tineri retinuti viol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri