Toți nou-născuții mamiferelor, inclusiv ai oamenilor, protestează în forță când sunt separați de mamele lor. Din perspectiva nou-născutului, despărțirea de mamă poate fi resimțită ca o amenințare la adresa vieții. „Pentru a înțelege mai bine - a punctat Ancuța Coman-Boldișteanu, psihoterapeută și autoare a volumului de succes „Emoții în farfurie” (Editura Trei, 2023) -, reflectați la trei scenarii: copilul plânge și mama vine. Se apleacă peste pătuț și îl ia în brațe, îl pune la pieptul ei. Poate îl alăptează, poate îl hrănește cu biberonul. Bebelușul se simte iubit și se liniștește. Simte pielea mamei și mirosul ei. Îi aude bătăile inimii. Mama este obosită, cel mai probabil, dar îl privește cu drag și iubire. Se conectează cu el, îl privește în ochi și îi răspunde emoțional. Bebelușul se simte acasă. Protejat, hrănit, îngrijit, dar mai ales cu o foame emoțională care i-a fost satisfăcută. O foame de mamă. Căci, da, mama este cea care asigură supraviețuirea fizică și emoțională a copilului. Dinspre ea curge spre copil firul iubirii. Iubirea, în toate formele ei, de la hrană fizică, îngrijirea micului trup și până la hrană emoțională”.
Lapte, da; alinare, ba
Scenariul 2? „Copilul plânge și mama vine. Este obosită, tristă, anxioasă, temătoare în ceea ce privește noul ei rol. Îl ia pe copil din pătuț și încearcă să îl liniștească, dar ea nu este liniștită, iar el simte asta. Continuă să plângă și parcă nimic nu îl calmează. Nici sânul și nici biberonul. Mama încearcă să îl liniștească prin mișcări și mai agitate, vorbind cu voce tare. Copilul plânge tot mai mult. Mama cedează, în lacrimi, și ea. Copilul se liniștește în cele din urmă, dar rămâne nealinat. Poate primește hrana trupului, dar nu și pe cea emoțională”.
Mama absentă
A treia imagine? „Copilul plânge, dar mama nu vine. Sau vine, dar parcă nu e acolo. E absentă și deconectată de la ea însăși și de la el. Uneori țipă sau îl zdruncină prea tare. Nu se regăsește nicicum în noul rol de mamă. Prin atitudinea ei, îl face pe bebeluș să îi fie chiar teamă de ea uneori. Sau deseori. Treptat, copilul învață că nu mai are rost să plângă, pentru că oricum nimeni nu vine și, chiar dacă vine, nu e de bine. Cele trei scenarii de mai sus descriu tipurile noastre de atașament”.
Securizant, anxios, evitant
Mai precis? „În primul, cel mai probabil, copilul va dezvolta un atașament securizant cu mama lui, dacă lucrurile continuă să se desfășoare în acel ritm, care nu este unul perfect și idilic, nicidecum. Însă este unul cu prezență emoțională, cu acceptare a rolului de mamă. Cu dorință de adaptare la el, de conectare la bebeluș și de creștere a unui copil pregătit din punct de vedere emoțional să facă față vieții. În cel de-al doilea, copilul ar putea dezvolta fie un atașament de tip anxios, fie unul de tip evitant. Bebelușul învață de timpuriu ce înseamnă insecuritatea emoțională. Astfel că, fie se va răzvrăti și va riposta, fie se va închide pe interior. Ambele mecanisme înseamnă o teamă de conectare intimă, profundă. Mai târziu în viață, bebelușul, ajuns adult, va putea considera că e mai sigur să se conecteze cu ceva decât cu cineva. Va apela astfel la mâncare, alcool, jocuri de noroc și orice alte ceva-uri care par mai sigure decât conectarea cu o altă persoană”.
O combinație de mecanisme
Cel de-al treilea scenariu? „Aici cresc șansele ca bebelușul să dezvolte un atașament de tip dezorganizat, combinație de mecanisme de adaptare specifice atât tipului de atașament anxios, cât și evitant. Pentru acest copil, ajungând adult, conectarea cu cineva va putea părea chiar periculoasă, motiv pentru care va ajunge să aibă comportamente dăunătoare la adresa propriei persoane, pe care crede că le poate controla, pe principiul «pot să controlez ceva, dar nu pot să controlez pe cineva». Astfel, cresc șansele de tulburări de alimentație, de consum de substanțe, de expunere la situații care pot chiar pune în pericol viața acelei persoane”.
„Mama este cea care asigură supraviețuirea fizică și emoțională a copilului”, Ancuța Coman-Boldișteanu, psihoterapeută
„Bebelușul învață de timpuriu ce înseamnă insecuritatea emoțională. Astfel că fie se va răzvrăti și va riposta, fie se va închide pe interior”, Ancuța Coman-Boldișteanu, psihoterapeută