Jurnalul.ro Ştiri Locale TIR încărcat cu țigări de contrabandă, depistat de polițiștii de frontieră

TIR încărcat cu țigări de contrabandă, depistat de polițiștii de frontieră

Poliţia de frontieră din cadrul IGPF şi ITPF Iaşi, sub coordonarea  procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, au destructurat un grup infracțional organizat specializat în introducerea și distribuirea pe teritoriul României a unor însemnate cantități de țigarete de proveniență extracomunitară, cu eludarea formalităților vamale.

La data de 13.11.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui inculpat cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă și folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă..

În cauză s-a reținut faptul că, în luna octombrie 2022, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat specializat în introducerea și distribuirea pe teritoriul României a unor însemnate cantități de țigarete de proveniență extracomunitară, cu eludarea formalităților vamale impuse pentru indigenizarea acestora, cu eludarea plății taxelor vamale, a accizei și a taxei pe valoare adăugată exigibile pentru astfel de bunuri.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri