Jurnalul.ro Ştiri Justitie Toate persoanele reţinute în dosarul fermei de porci care a aparținut fiului lui Liviu Dragnea, eliberate

Toate persoanele reţinute în dosarul fermei de porci care a aparținut fiului lui Liviu Dragnea, eliberate

Cele nouă persoane reţinute în dosarul de evaziune fiscală în care apare şi ferma de porci de la Salcia vor fi eliberate din arestul Poliţiei Capitalei, după ce procurorii Parchetului General au decis să nu ceară în instanţă mandate de arestare. 

Faţă de opt dintre cei acuzaţi procurorii au luat măsura controlului judiciar, printre aceştia aflându-se şi Ilie Dragne, administratorul fermei de porci din Salcia, judeţul Teleorman, unde acţionar majoritar a fost Valentin Ştefan Dragnea, fiul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. 

De altfel, Ilie Dragnea a ieşit vineri după-amiaza din arestul Poliţiei Capitalei, la expirarea ordonanţei de reţinere de 24 de ore. 

Joi, procurorii şi poliţiştii au efectuat percheziţii la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, dar şi la locuinţele mai multor persoane într-un dosar în care se investighează infracţiuni de evaziune fiscală care ar fi dus la prejudicierea bugetului de stat cu peste 39 de milioane de lei. Printre locaţiile unde au avut loc percheziţii a fost şi ferma din Salcia. 

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, au fost efectuate percheziţii în 80 de locaţii - sedii sociale şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi locuinţe ale persoanelor care coordonează activitatea acestora. 

"Din probatoriul administrat până în prezent, în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, a rezultat că în contabilitatea a 12 societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea în domeniile construcţii, facility management, prelucrare deşeuri şi creşterea porcinelor, în perioada 2010 - 2016, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, s-au evidenţiat în contabilitate cheltuieli nereale, împrejurare ce a condus la prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 39.873.671 lei, echivalentul a 9.079.017 euro, din care 15.815.202 lei impozit pe profit diminuat şi 24.058.469 lei TVA dedus nelegal. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra a 42 de imobile evaluate la 15.068.000 lei, precum şi asupra unor conturi bancare în special cele aparţinând societăţilor comerciale", se arată într-un comunicat al Parchetului General. 

În cadrul anchetei au fost audiate 60 de persoane având calitatea de suspect sau martor. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri