Jurnalul.ro Bucurii la feminin Top alimentelor care îţi aduc bună dispoziţie

Top alimentelor care îţi aduc bună dispoziţie

de L. Budin    |   

Nu trebuie să faci cură cu suplimente alimentare pentru a alunga astenia de primăvară şi a te energiza. „Alimentele voastre să fie medicamente şi medicamentele voastre să fie alimente”, spunea Hipocrate, vestitul medic din Antichitate, semn că de pe atunci se ştia că anumite ingrediente oferă puzderie de substanţe nutritive, dătătoare de bine.

 

Primăvara, organismul are nevoie de stimulente pentru a face faţă tranziţiei de la sezonul rece la cel cald şi pentru un plus de energie. Alimentele sunt o sursă excelentă de vitamine şi minerale, de principii active care alungă gândurile negre şi care te ajută să te menţii în formă. 


 

Ovăz anticolesterol

Fulgii de ovăz încetinesc absorbţia zaharurilor, reglează nivelul de colesterol şi sunt bogaţi în fibre. Dacă îi combini cu un pic lapte (sursă bună de calciu), cu câteva felii de mere sau cu câteva căpşuni (ambele surse de fibre solubile), dacă îi asezonezi cu un praf de scorţişoară, obţii o combinaţie pentru micul dejun sănătoasă şi gustoasă. 

 

Migdale, contra oboselii

Nucile, alunele de pădure, migdalele, fisticul sunt sursă de acizi graşi esenţiali Omega-3 şi sunt surse bune de proteine şi lipide, de care organismul are nevoie. Oferă vitamine din grupa B şi minerale (magneziu) care stimulează imunitatea, încetinesc îmbătrânirea, alungă oboseala, stimulează digestia şi protejează inima şi creierul. Nimic mai potrivit pentru a alunga proasta dispoziţie! Cu condiţia să le consumi în cantităţi limitate. Amestecă-le în iaurt sau presară-le peste salate. 

 

Lintea, antistres

Lintea, banala linte, era considerată pe vremuri ingredientul de pe masa familiilor nu foarte avute. Proprietăţile ei nutritive sunt astăzi ţinute la mare preţ, în primul rând fiindcă este o sursă excelentă de acid folic (vitamina B9). Acidul folic susţine buna funcţionare a sistemului nervos, iar deficitul are efect negativ asupra metabolismului serotoninei, dopaminei şi noradrenalinei - neurotransmiţători care aduc buna dispoziţie. O cană de linte aduce trei sferturi din necesarul zilnic de acid folic şi este sursă de fibre care reglează tranzitul intestinal şi echilibrează glicemia. 

 

Somonul şi vitamina D

Carnea de somon - în special cea de somon sălbatic - e o sursă excelentă de vitamina D. Care, se ştie, ajută imunitatea şi stimulează secreţia de serotonină. Acesta din urmă, cunoscută şi sub numele de hormonul fericirii, alungă gândurile negre. Dacă somonul ţi se pare un ingredient scump, şi ficatul de viţel, preparat la grătar, este o sursă bună de vitamina D - la fel şi preparatele pe bază de soia. 

 

Gălbenuş, contra anxietăţii

Gălbenuşul crud este considerat un adevărat medicament în ţările asiatice. Se foloseşte pentru combaterea anxietăţii şi a insomniei. Când găteşti, adaugă gălbenuşul în ultima clipă. Tot un ingredient al bunei dispoziţii sunt considerate şi ciupercile. Se gătesc la cuptor, cu puţin unt şi usturoi, sau se călesc rapid în tigaie, alături de alte legume. 

 

Chinezii cred că amestecul de ingrediente naturale, dulci şi acrişoare, favorizează circulaţia lichidelor în organism şi are efect de regenerare, readucând buna dispoziţie. 


 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri