Jurnalul.ro Timp liber Culinar Tot ce trebuie să știi despre servirea vinului

Tot ce trebuie să știi despre servirea vinului

Vinul este una dintre cele mai vechi băuturi, cunoscut sub numele de „licoarea zeilor”. Chiar și în zilele noastre, vinul se află printre cele mai consumate băuturi. Există mai multe tipuri de vin, alb, roșu și rose. Bineînțeles, vinul trebuie să fie unul de calitate pentru a avea un gust excelent, dar un aspect la fel de important este servirea acestuia.

Există mai multe tipuri de pahare de vin, nu sunt toate la fel, iar RoseHome vă prezintă mai jos tot ceea ce trebuie să știți despre servirea vinului într-o locație de HoReCa. O servire corectă înseamnă bucuria de a savura aroma deplină.

Cum se degustă vinul? Tehnica de degustare a vinului cuprinde mai multe etape.

Prima, este examenul vizual. Impactul vizual este primul, atunci observăm culoarea și claritatea. Trebuie privit vinul prin pahar, pentru a vedea dacă este limpede sau neacidulat. Culoarea se poate observa dacă paharul este înclinat la 45 de grade, în dreptul unui fundal alb.

Vinurile albe pot avea diferite nuanțe de culori, de la transparent spre verde deschis, nuanțe de galben și în final, auriu. 

Vinurile roșii pot fi de la roșu la rubiniu, sau chiar tente de mov la granat și cărămiziu.

A doua, mirosul. Înainte de a mirosi vinul, ajută dacă rotiți paharul. Așa veți obține un vapor mult mai intens. De asemenea, vă puteți plimba cu nările deasupra vinului.

Prima sorbitură. Se ia din vin o sorbitură generoasă. Înainte de a-l îngiți sau scuipa, vinul se ține un timp în gură.

Aprecierea. Evaluați ceea ce ați simțit când ați sorbit din vin, mai ales persistența aromelor.

Gustul ar trebui să fie asemănător cu un echilibru dintre următoarele: robustețe, tanin, aciditate, dulceață și gust fructat.

Reguli pentru degustarea vinului:

  1. Pentru examenul vizual, aveți nevoie de o suprafață albă
  2. Fumatul, parfumul sau orice alt miros puternic pot afecta aroma vinului
  3. Atunci când se degustă vinul, paharul trebuie ținut întotdeauna de picior pentru a nu afecta temperatura acestuia.
  4. Somelierii nu înghit niciodată vinul, ci îl scuipă

Importanța paharelor de vin în servirea corectă. Vinul nu trebuie doar băut, acesta trebuie savurat. Fiecare tip de vin are o structură diferită. În funcție de tipul de vin, există pahare speciale destinate acestora. La RoseHome găsiți o multitudine de pahare pentru băuturi alcoolice.

Vinul roșu se servește în pahare mari, cu picior, cu o cupă adâncă, rotundă și amplă, și o deschidere mai îngustă. Vinul se toarnă în pahar până în zona în care diametrul cupei este mai mare. Înălțimea trebuie să fie de peste 20 cm și o capacitate de aproximativ 500 ml.

Vinul alb se servește în pahare cu picior, care au formă de lalea, gâtul puțin mai îngust, iar cupa mai puțin amplă decât cea a paharelor pentru vin roșu. Paharele pentru vin alb sunt mai mici ca și dimensiune decât paharele pentru vin roșu deoarece vinurile albe se servesc la o temperatură mai mică, nu trebuie să se încălzească în pahar. Înălțimea lor este de peste 20 cm, și au circa 350ml. Paharul se ține doar de picior, pentru a nu se încălzi vinul.

Paharele pentru șampanie sunt înguste, piciorul este mai înalt decât cele de vin roșu și alb. Se mai numesc și pahare tip flute. Au o capacitate de aproximativ 200-220 ml.

În categoria „Bufet rece” găsiți produse pentru servire bufet rece, ce pot fi de ajutor pentru servirea vinului.

Tipuri de vin.

  1. Vin roșu- Pentru obținerea vinului roșu se folosesc boabele, coaja și sâmburii. Acest tip de vin se consumă de obicei seara.
  2. Vin alb- Vinul alb se obține din struguri albi sau negri. Acest tip de vin poate avea o varietate de note sau gusturi și diverse grade de efervescență. Pentru procesul de obținere al acestui tip de vin nu se folosesc cojile boabelor.
  3. Vin roze- Se obține din struguri negri, și își capătă culorile prin metoda separării lichidului încă din timpul procesului de fermentare.

Preparate care se savurează alături de vin.

Preparatele se asociază cu vinul în funcție de mai multe criterii.

 În primul rând, în funcție de corpolența vinului.

Vinuri cu o corpolență scăzută- Pește, preparate vegetariene, salate, aperitive și alte preparate specifice mesei de prânz

Vinuri cu o corpolență medie- Preparate ce conțin carne slabă, paste, pizza, preparate cu sosuri grele, preparate cu pește mai gras

Vinuri cu o corpolență mare- Feluri de mâncare ce conțin carne roșie, paste cu sos mai greu.

Asocierea vinului în funcție de carne.

Vin roșu- carne de porc, carne de vită, carne de miel, vânatul, carne de curcan

Vin alb- carne de pui, pește

Cele mai populare feluri de mâncare-cu ce tip de vin se potrivesc:  Tocănița-vin roșu, Gulaș-vin roșu, Iahnia de fasole-vin roșu, Mâncare de varză cu afumătură-vin alb, Pilaf și ciulama-vinuri albe, Preparate pe bază de ouă-vin spumant, Sarmale din carne de porc sau vițel-vin roșu, Pizza-vin roșu, Pastele cu sos roșu-vin roșu, Pastele cu sos alb-vin alb, Lasagna-vin roșu, Fructe de mare-vin alb, Caviar-șampanie, Brânzeturi-vin alb, Desert-vin alb sau rose.

Secretele unui vin bun:

-Dacă vinul are un miros neplăcut, este posibil ca dopul de plută să fi fost contaminat cu anumite ciuperci. Somelierii îi spun „vin bușonat”.

-Dacă vinul are o culoare tulbure, care are un gust amărui, este oxidat. Vinul roșu atunci când este oxidat devine portocaliu sau brun. Vinul alb devine ușor maroniu.

-Vinul ce are o culoare maronie și miroase de parcă ar fi fost gătit, se numește vin maderizat. Acest lucru înseamnă că a fost expus prea mult la căldură.

-Dacă vinul are acid sau efervescență dar nu face parte din categoria spumantelor sau a vinurilor perlate, înseamnă că a fiert. Acest lucru înseamnă că a fermentat în sticlă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri