Jurnalul.ro Ştiri Externe Tot mai mulţi europeni părăsesc Marea Britanie

Tot mai mulţi europeni părăsesc Marea Britanie

Numărul cetăţenilor europeni care au părăsit Marea Britanie este la cel mai mare nivel din ultimii 10 ani, cu 130.000 de emigranţi într-un an, potrivit datelor, scrie BBC.

Cu toate acestea, 220.000 de europeni s-au mutat în Marea Britanie în aceeaşi perioadă, potrivit Biroului Naţional de Statistică.

Asta însemană că migraţia Uniunii Europene – diferenţele dintre sosiri şi plecări – a fost de 90.000, la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani.

Biroul Naţional de Statistică a declarat că Brexitul poate fi un factor important în deciziile luate de oameni. Nicola White, directoarea statisticilor privind migraţiile internaţionale de la Biroul Naţional de Statistică, a afirmat că migraţia este complicată şi poate fi influenţată de o mulţime de factori diferiţi.

De asemenea, datele arată că tot mai mulţi britanici aleg să părăsească Marea Britanie, comparativ cu cei care se întorc să locuiască acolo.

Dintre europenii care decid să plece în Marea Britanie, tot mai puţini sunt cei care pleacă din “motive legate de muncă”. În schimb, cei mai mulţi vin în Marea Britanie pentru studii.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri