Jurnalul.ro Ştiri Locale Trafic restricţionat în Bucureşti, duminică, pentru Crosul veteranilor

Trafic restricţionat în Bucureşti, duminică, pentru Crosul veteranilor

Traficul rutier va fi restricţionat duminică, între orele 10,30 - 14,00, în mai multe zone din centrul Capitalei pentru Crosul veteranilor.


Conform unui comunicat al Brigăzii Rutiere, evenimentul sportiv se va desfăşura pe traseul: Parc Herăstrău - şos. Kiseleff (restricţie locală Parc Herăstrău) - şos. Kiseleff (pe axa centrală) - Arcul de Triumf - şos. Kiseleff (traficul se închide total) - Piaţa Victoriei (fără afectare trafic rutier) - bd. Aviatorilor (trotuar) - bd. Constantin Prezan (închidere totală) - şos. Kiseleff (locală) - Parc Herăstrău.

Brigada Rutieră le solicită conducătorilor de autovehicule să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate; să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate; să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de pietoni şi să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Totodată, şoferii sunt rugaţi să evite deplasarea în zona de desfăşurare a evenimentului şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic pentru devierea acestuia.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri