Jurnalul.ro Special Traficant-consumator de droguri prins de poliție: „Plângea când îmi povestea și mă implora să îl ajut să scape de dependență”

Traficant-consumator de droguri prins de poliție: „Plângea când îmi povestea și mă implora să îl ajut să scape de dependență”

de Mariana Zaharia    |   

Consumatorii de droguri care vor să scape de dependență trebuie să se bazeze mai mult pe voință decât pe sistemul medical din țara noastră. Unitățile în care pot primi ajutor medical sunt puține și, de regulă, oferă soluții de moment, în ambulatoriu, când pacienții ajung în sevraj.

Ar trebui înființate mai multe centre de dezintoxicare și oferite mai multe servicii, spun anumiți psihiatri, dar și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog. Mărturia unui polițist este edificatoare pentru realitatea de care se lovesc dependenții. Ofițerul ne-a povestit că mulți cer ajutorul ca să se trateze și îi este greu să îi ghideze spre un loc. 

Tratați la sute de kilometri distanță 

Mai multe instituții sunt implicate în prevenirea consumului de substanțe cu efect psihoactiv. Polițiști și reprezentanți ai structurilor Antidrog merg în școli și licee, le vorbesc elevilor despre pericolul care îi pândește dacă vor consuma droguri.  Sunt organizate acțiuni de prevenire pe stradă, la spectacole, în parcuri. Problema apare atunci când vorbim despre consumatorii care trebuie ajutați să scape de dependență. Un ofițer Antidrog ne-a dezvăluit că unii traficanți care sunt și consumatori de droguri cer ajutorul. Au fost și cazuri în care au mărturisit că au început să vândă stupefiante ca să facă rost de bani pentru doza lor zilnică. 

„Sunt mulți traficanți care sunt și consumatori. Ne dăm seama imediat, când îi luăm la audieri. Tremură, sunt palizi, au ochii roșii. Uneori, eu îi întreb de ce fac asta? De ce nenorocesc copii nevinovați? Majoritatea spun că au devenit întâi dependenți și apoi traficanți. Unul povestea că a încercat de curiozitate la o petrecere, apoi la alta, a devenit dependent și a fost nevoit să crească doza, mai mult, mai mult. A furat din casă de la părinți ca să poată să-și cumpere droguri. Când nu a mai avut ce să vândă s-a apucat de trafic. Plângea când îmi povestea și mă implora să îl ajut. Să-l trimit undeva la o clinică să scape de dependență. Îmi zicea: «Dacă nu scap de problema asta mă duc la pușcărie, dar când ies tot asta o să fac. Am nevoie de tratament, ajută-mă!».   Mă uitam la el și știam că nu pot să-l ajut deși aș fi vrut. Eu trebuia să îmi fac treaba mea, să închei dosarul să-l trimit în judecată. Ăsta este rolul meu. Ce puteam să fac? Ca el sunt mulți”. 

„Nu există o clinică în Argeș în care să poată fi tratați. Sunt foarte puține în țară. Ei, în situația unor decompensări, au mai fost  internați în secții de psihiatrie. De regulă, ajung acolo pentru tulburări de altă natură mintală. Persoanele care se droghează categoric ajung la niște tulburări de natură psihică. Există la București două unități specializate în supravegherea și tratamentul oamenilor care doresc să facă dezintoxicare. Dar e greu! Trebuie să vrei să te lași de drog sau să te fi speriat atât de tare încât să ceri ajutor”,  explica, pentru Jurnalul, medicul psihiatru Victoria Irimia, doctor în științe medicale, membru al Asociației Europene de Psihiatrie. În București, consumatorii pot face tratament pentru dezintoxicare la Spitalul Alexandru Obregia și la Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţilor pentru Tineri „Sf. Stelian ”.

Pacienții „de criză” și pacienții „navetiști” 

Atunci când merg la spital, consumatorii beneficiază de soluții de moment. Asta pentru că majoritatea ajung acolo în sevraj sau pentru consum exagerat și medicii îi ajută doar să depășească situația în care se află. Astfel, pe tot parcursul anului trecut și până la finalul lunii septembrie 2023, peste 100 de persoane, dintre care 8 de sex feminin, au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Pitești, ca urmare a consumului de substanțe interzise.

„Dacă în multe dintre situații pacienții au părăsit unitatea spitalicească în aceeași zi sau după câteva zile, au existat și cazuri când perioada de spitalizare a depășit 20 de zile. De asemenea, în perioada menționată (ianuarie 2022 - septembrie 2023), au existat și persoane care au ajuns la SJUP de mai multe ori, cauza fiind aceeași, consumul de substanțe psihoactive”, după cum a precizat Cristina Cazacu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Psihiatrii mai spun că un rol foarte important îl au aparținătorii. „Cum pot scăpa de dependență? Folosindu-se de aparținătorii care pot să aibă bunăvoință și să înțeleagă dramatismul acestei situații pentru că omul nu-și mai aparține. El să fie preluat, foarte bine supravegheat, foarte bine tratat și să fie convins ca la ieșirea din această unitate să își continue viața în condiții optime. Acești oameni trebuie foarte mult timp supravegheați și tratați ca să nu mai intre în acest cerc vicios fie din cauza propriei voințe, fie că dealerii, care din asta trăiesc și trăiesc bine, îi conving să reia vechile obiceiuri” a mai spus Victoria Irimia. 

Înființarea de noi centre ar fi de mare ajutor

Și Agenția Națională Antidrog confirmă faptul că la nivelul județului Argeș nu există centru de dezintoxicare. Reprezentanții ANA  spun că  cei care au nevoie de ajutor primesc consiliere în acest sens, sunt evaluați de specialiști, dar este mai greu când vine vorba de tratament pentru dezintoxicare: „Conform procedurii de referire a consumatorilor de droguri, precum și standardelor naționale privind asistența acestora, specialiștii centrelor de prevenire, evaluare și consiliere antidrog evaluează persoanele care solicită servicii și, în funcție de particularitățile individuale, de istoricul de consum, de aspectele psiho-sociale, care pot influența tratamentul, oferă spre consultare, acestora sau familiilor, datele de contact ale furnizorilor de servicii din sistemul public sau privat, care au acceptat să colaboreze cu centrele noastre, beneficiarii alegând unde să se adreseze. Precizăm, totodată, că instituțiile publice sau private, care oferă servicii consumatorilor de droguri, nu raportează instituției noastre date despre activitatea sau numărul de locuri disponibile pentru tratarea dependenței de substanțe psihoactive ”, precizează  comisar-șef Anamaria Iulia Teodorescu, ofițer de relații publice în cadrul Agenției Naționale Antidrog.  „Crearea de alte sau noi servicii care să vină  în sprijinul persoanelor consumatoare de droguri aduce un plus valoare și este în beneficiul celor care au nevoie de suport de specialitate, pentru a depăși problema cu care se confruntă, iar implicarea tuturor instituțiilor și organizațiilor neguvernamentale cu atribuții în domeniul drogurilor este extrem de importantă în a găsi soluții și a-i ajuta pe consumatorii de substanțe psihoactive”, a fost răspunsul comisarului șef Anamaria Iulia Teodorescu la întrebarea privind necesitatea înființării de noi centre de dezintoxicare. 

Centrele, în dezbatere la Senat 

Legea privind combaterea consumului de droguri și traficului ilicit ar trebui modificată, sunt de părere politicienii. În acest sens, în luna noiembrie, a fost depusă în Parlament  o propunere legislativă de înființare a opt centre regionale de dezintoxicare. Proiectul presupune să fie dat în folosință la nivelul fiecărei regiuni câte un centru pentru a reuşi recuperarea celor care sunt dependenţi de consumul de substanţe psihoactive. Proiectul a fost înaintat pentru dezbatere la Senat pe data de 13 noiembrie, anul acesta. Pe 21 noiembrie a fost trimis pentru avizare la Consiliul Economic Social, la Consiliul Fiscal, la Consiliul Legislativ, acolo unde termenul este 21 decembrie 2023. De asemenea, la aceeași dată, proiectul a fost trimis pentru punct de vedere la Guvern. „Deși România continuă să se afle sub mediile europene, datele ultimelor studii efectuate de Agenția Națională Antidrog indică o prevalență de-a lungul vieții de 4,3% pentru orice tip de drog în populația generală, în timp ce, în rândul populației de elevi de 16 ani, acest tip de prevalență se situează la 10% ceea ce relevă creșteri semnificative ale consumului de droguri, la nivelul întregii populații, cu precădere în rândul celei tinere”, se precizează în motivele de expunere ale proiectului legislativ.

„Nu există o clinică în Argeș în care să poată fi tratați. Sunt foarte puține în țară”- medic psihiatru Victoria Irimia

„În perioada menționată (ianuarie 2022 - septembrie 2023), au existat și persoane care au ajuns la SJUP de mai multe ori, cauza fiind aceeași: consumul de substanțe psihoactive ”- Cristina Cazacu purtător de cuvânt la Spitalul Județean de Urgență Pitești

10% dintre elevii de 16 ani au încercat un tip de drog, arată datele ANI

Subiecte în articol: traficant drog politie dependenta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri