Jurnalul.ro Ştiri Social Traficul de persoane, în scădere în România

Traficul de persoane, în scădere în România

de Monica Cosac    |   

Numărul victimelor traficului de persoane identificate a scăzut, în 2016, cu 14% faţă de anul precedent, însă cazurile care există sunt grave. Cele mai multe (aproape 77%) sunt femei, iar aproximativ 370 sunt minori, potrivit directorului Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANÎTP), Maximilian Nicolae. 

“În ceea ce priveşte nivelul de educaţie, majoritatea victimelor traficului de persoane au între cinci şi opt clase, respectiv 371 dintre cei peste 700 identificaţi. Este de remarcat faptul că majoritatea, peste 50% dintre minori, provin din familii biparentale, în ciuda a ceea ce se consideră că sunt mult mai vulnerabili copiii care sunt crescuţi de un singur părinte”, a precizat Maximilian Nicolae, la Conferinţa internaţională privind traficul de persoane, organizată, ieri, la Parlamentul României.

Cele mai multe victime ale traficului de persoane provin din judeţele Dolj, Galaţi, Bacău, Argeş şi Prahova, iar principalele ţări de destinaţie au fost: Italia, Spania, Marea Britanie şi Germania.

Şeful ANÎTP a explicat că, pentru a nu cădea în capcanele traficanţilor, românii care vor să plece să muncească în străinătate trebuie să evite următoarele situaţii: dacă i se spune că nu trebuie să cunoască limba ţării respective sau că nu trebuie să aibă contractul în limba română, dacă i se cere să nu spună acasă motivul real pentru care pleacă. De asemenea, nu trebuie să accepte să i se achite cu împrumut drumul şi să i se plătească cazarea în prima perioadă sau să i se ceară actele.

 

 

 

 

Subiecte în articol: Traficul de persoane
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri