Traficul rutier pe DN5 Bucureşti - Giurgiu este oprit la kilometrul 10 (localitatea Jilava) din cauza apei acumulate pe carosabil în urma ploii torenţiale, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În Bucureşti şi în judeţul Ilfov, în intervalul orar 15,30-16,00, urmare a fenomenelor meteo caracterizate de ploi abundente au fost înregistrate 15 solicitări pentru extragerea apei acumulate în locuinţe sau pe carosabil şi pentru îndepărtarea copacilor căzuţi, informează un comunicat de presă al ISU Bucureşti Ilfov. AGERPRES