Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie în Mehedinți! Un bărbat a murit după ce taxiul în care se afla a fost lovit de tren marfar

Tragedie în Mehedinți! Un bărbat a murit după ce taxiul în care se afla a fost lovit de tren marfar

O persoană a decedat, iar alte două au suferit traumatisme, după ce maşina în care se aflau a fost lovită, vineri, de un tren, pe strada Cernei din Orşova.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Mehedinţi, conducătorul unui taximetru, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Orşova, care transporta doi pasageri pe strada Cernei din aceeaşi localitate, nu a respectat semnificaţia indicatoarelor la o trecere cu calea ferată, semnalizată cu indicator de oprire. Taximetrul a fost astfel lovit de un tren marfar ce se deplasa din direcţia Timişoara - Drobeta Turnu Severin.

"În urma impactului, pasagerul din dreapta faţă, în vârstă de 57 de ani, fiind în stare gravă, a fost supus manevrelor de resuscitare, însă, fără rezultat, fiind declarat decesul. Şoferul taximetrului şi celălalt pasager au fost transportaţi la spitalul din Orşova", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, cms. şef Nicolae Lohon.

La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi două salvări ale Serviciului de Ambulanţă.

"Persoana decedată se afla în stop cardio-respirator şi a fost descarcerată de către pompieri. Din păcate, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU 'Drobeta' al judeţului Mehedinţi, Ramona Nistor.

Atât conducătorul maşinii, cât şi conductorul locomotivei au fost testaţi cu etilotestul, rezultatele fiind negative.

În prezent, cercetările sunt continuate pentru stabilirea cauzelor şi a împrejurărilor ce au dus la producerea evenimentului. În cauză a fost deschis şi un dosar penal pentru ucidere din culpă. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri