Un copil în vârstă de şase ani, din Odobeşti, cunoscut cu probleme medicale, a fost găsit decedat lângă mama sa, în cursul nopţii de luni spre marţi, potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea.
"Este vorba de un copil de circa şase ani, pe care mama l-a găsit decedat lângă dânsa. Echipajul medical al SAJ Vrancea, ajuns la faţa locului, a găsit copilul fără semne vitale şi a alertat poliţia, care a început procedurile în astfel de cazuri. Copilul era cunoscut medicilor cu mai multe probleme de sănătate, având un dosar medical consistent", a declarat, purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Marinela Preda.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru moarte suspectă. Potrivit poliţiei, copilul nu prezenta urme de violenţă pe corp.
"În cursul nopţii de luni spre marţi, poliţiştii Secţiei 9 Odobeşti au fost sesizaţi cu privire la decesul unui minor în vârstă de aproximativ 7 ani. Cadavrul nu prezenta urme de violenţă", a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea. AGERPRES