„Concluziile summit-ului reflectă dezbatele de până la summit, deci nimic nou sub soare. Mi s-a părut și aș vrea să citez lucrul extrem de important din concluziile summitului și probabil cel mai important, că în rest sunt povești vechi pe care le ventilăm de ani de zile”, a spus Traian Băsescu, miercuri seara, la TVR Info, rugat să comenteze concluziile summitului de la București.
El a citat din declarația adoptată de participanții la summit: „Reuniunea de astăzi reflectă angajamentul nostru comun de a consolida cooperarea în domeniul securității și apărării pe întreg flanc estic al NATO, recunoscând linia strategică comună de la Marea Neagră la Marea Baltică și până în regiunile nordice și arctice”.
Fostul șef al statului spune că acesta este un semnal clar că europenii sunt strânși în jurul zonei arctice și a nordului.
„Deci exact interesul major al Statelor Unite. Dar suntem și noi interesați, îi spunem acum, și Groenlanda nu-i de dat. Asta-i un mesaj că europenii sunt strânși în jurul zonei arctice și a nordului. Iar din acest punct de vedere, cred că este un semnal în care, ok, spunem Washingtonului, vrei NATO 3-0, foarte bine, facem 3-0, nu avem o problemă să-l facem. Ne trebuie doar puțin timp”, a mai spus Traian Băsescu.
Președintele american Donald Trump a declarat în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să anexeze teritoriul autonom danez pentru a-și asigura securitatea națională. În ianuarie, după săptămâni de retorică agresivă, Trump a dat înapoi și a anunțat că a ajuns la un acord-cadru privind Groenlanda cu secretarul general al NATO, dar detaliile acestui acord rămân neclare.
Analiza lui Băsescu: De ce Rusia nu are nicio șansă în fața NATO
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat, în direct la TVR Info că trupele aliaților europeni sunt mai numeroase decât Armata Rusiei. Băsescu a mai afirmat și că aliații europeni vor ajunge, în scurt timp, mai capabili să garanteze propria securitate.
„Păi noi, europenii, suntem 450 de milioane, iar rușii 140 (n.r. milioane). Deci suntem de vreo două ori și aproape trei ori mai mulți decât rușii. Noi, Europa unită în Uniunea Europeană, mai punem că avem o tehnologie mult mai avansată decât a rușilor. Nu avem o problemă să ne apărăm Europa de ruși dacă ne propunem să facem acest lucru noi și nu americanii pentru noi”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu.
Fostul președinte a explicat și el că NATO 3.0 are scopul de a echilibra contribuțiile aliaților europeni la NATO, cu cele ale SUA. Acesta a precizat că astfel, aliații europeni vor ajunge „în scurt timp” mai capabili să garanteze propria securitate.
Acesta a a precizat că asta s-ar putea întâmpla în 5 sau 7 ani de zile.
„5 - 7 ani, când e vorba de capacitatea de a ne apăra securitatea, aș spune, și nu vreau să exagerez, dar aș spune vom fi capabili să ne apărăm securitatea fără dubii. Adică vom ști că suntem mai puternici decât Federația Rusă, pe care o considerăm potențialul dușman al păcii în Europa și potențialul agresor”, a declarat Băsescu.
Fostul președinte a subliniat că acum aliații europeni ai NATO își vor asigura propria securitate.
„Nu mai fac americanii, o facem noi pentru noi. Ne pregătim pentru eventuală agresiunea Federației Ruse în Statele Uniunii Europene sau Statele NATO”, a declarat Băsescu.
Reamintim că liderii formatului B9 au avertizat, miercuri, într-o declarație comună, că Rusia rămâne principala amenințare pentru NATO, în cadrul summitului de la București. De asemenea, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că odată cu NATO 3.0, aliații europeni își asumă mai multe responsabilități.
Băsescu: În fața unei drone, un tanc Abrams sau un tanc românesc face tot atâtea parale
Aflat în direct la TVR Info, fostul președinte Traian Băsescu a declarat că România trebuie să investească în echipamente de ultimă generație, dar în același timp acestea ar putea fi produse chiar și la noi, cu tehnologii obținute sau cumpărate din afară.
„Mă uitam la discuțiile legate de programul SAFE. Vrem tancuri Abrams sau tancuri germane. Foarte bine, dar și România a făcut tancuri. Iar acum poate să continue să facă; împrumută sau cumpără tehnologia pe care nu o are, dar face tancurile la Mizil sau la București, unde le făceam înainte, la uzina mecanică, pentru că, în fața unei drone, ori un tanc Abrams, ori un tanc românesc, face tot atâtea parale”, a declarat Băsescu.
Fostul președinte a subliniat, însă, că este necesar ca Guvernul să aibă o gândire „elastică, capabilă să vadă evoluțiile tehnologice în desfășurarea războaielor”. Băsescu a precizat că el nu vede la actualul guvern această gândire „elastică”, însă a precizat că, „la un moment dat, probabil se va întâmpla”.
„Văd că ministrul Apărării ne vorbește de program de a se construi drone în România foarte bine. Deci vom dobândi necesarul de tehnologie să ne putem apăra. Ne trebuie puțin timp”, a declarat Băsescu.
Reamintim că, la începutul lunii aprilie, Agenția Media a Armatei a anunțat că România se pregătește să demareze un program comun de co-producție de drone alături de Ucraina, demers susținut cu 200 de milioane de euro prin programul SAFE.
Băsescu spune că este o singură soluție pentru criza politică: Reluarea funcționării coaliției
Singura soluție pentru criza politică din România este reluarea funcționării coaliției. „Dacă e moartă, trebuie reînviată”, susține fostul președinte al României, Traian Băsescu.
Traian Băsescu susține că originea actualei crize politice este „furtul alegerilor din 2024”.
„Atunci s-a făcut tot ce s-a putut pentru ca românii să nu înțeleagă ce votează. Doar vă dau un exemplu. Ce să înțeleagă românul când merge la vot, dacă el are de votat primarul, consilierul, lista de europarlamentari, și care e listă comună, PSD-PNL. Deci, cum credeți că s-a dus românul în fața urnei de vot cu buletinele astea? Confuzie totală. Vin și prezidențialele. Și fac turul 1 la prezidențiale, fac în săptămâna următoare alegerele legislative și vin cu turul 2 la Prezidențiale. Ce a înțeles românul? Ce a votat el în astea 3 săptămâni? Parlament? Președinte? Și pe urmă pui capacul la toate și anulezi turul 1 de la prezidențiale. Ce avem acum este rezultatul organizării ticăloase a alegerilor”, a spus, la TVR Info, Traian Băsescu.
El susține că autoritățile n-au dat nicio șansă românilor să înțeleagă ce votează: „Au mers pe ideea vor vota cum îi prostim prin televiziuni, prin TikTok”.
Despre criza de acum, fostul șef al statului susține că există o singură soluție.
„Degeaba se joacă. Există o singură soluție. Reluarea funcționării coaliției. A acestei coaliții. Moartă, vie, dacă e moartă, trebuie reînviată. Sigur, sunt orgolii politice, dar dincolo de orgolii și de interese politice, avem o țară”, a spus Băsescu care a amintit că altfel România riscă să piardă bani europeni.
Despre președintele actual, Traian Băsescu spune că „trebuia să se bată să mențină guvernul” și că PSD și PNL „trebuie să înțeleagă că nu au soluție”.
(sursa: Mediafax)