Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Traiul decent în România a sărit de 7.000 de lei/lună

Traiul decent în România a sărit de 7.000 de lei/lună

de Dan Straut    |    Valentin Gros    |   

De la inițierea, în toamna 2019, a noii legi privind calculul salariului minim pe baza coșului de consum necesar pentru un trai decent și până la publicarea ei - zilele trecute - în Monitorul Oficial, valoarea acestui set de produse și servicii a crescut cu 4,5%. Dacă în toamna anului trecut coșul minim costa 6.762 de lei (sumă care ar acoperi costurile vieții pentru o familie cu doi copii), acum costă cu peste 300 de lei mai mult, respectiv 7.071 de lei, arată calculele Jurnalul. Potrivit noii legi, salariul minim pe economie se va calcula în baza acestui coș de produse și servicii pentru asigurarea traiului decent, astfel că ar fi necesară o triplare a acestuia, respectiv o majorare de la 2.230 la peste 7.000 de lei.

 

 

Legea nr. 174/2020, apărută pe 14 august, stabilește structura coșului minim de consum pentru un trai decent în România, indicator care constituie „elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și a politicii salariale”. Comparativ cu momentul inițierii sale, au intervenit modificări de prețuri la toate cele peste 200 de componente ale coșului minim, cele mai importante scumpiri fiind înregistrate la produsele alimentare de bază. Astfel că și valoarea totală a acestei secțiuni din coșul de consum pentru un trai decent diferă.

De exemplu, kilogramul de pâine costa anul trecut 3,53 lei. Cantitatea lunară necesară fiind de 11,87 kg, o familie cheltuia în total 41,88 lei pentru procurarea acestui aliment de bază. În prezent, prețul pâinii este de 3,70 lei/kg, așadar cheltuiala se ridică la 43,92 lei, cu 2,04 lei mai mult decât anul trecut. Dar există și mărfuri alimentare care s-au ieftinit. De anul trecut și până acum, prețul cartofilor a scăzut de la 2,27 la 2,08 lei/kg. O familie consumă, potrivit noii legi, 9,16 kilograme de cartofi pe lună, astfel că suma cheltuită a coborât cu 1,78 lei, de la 20,81 la 19,03 lei. În schimb, fasolea a suferit o scumpire, cele 1,83 kilograme necesare costând astăzi 17,75 lei, cu 2,61 lei mai mult decât anul trecut.

Prețul total al cantității de 2,67 kilograme de carne de porc, pe care o consumă lunar o familie, a urcat cu 4,98 lei, de la 41,74 la 46,63 lei. Și banii necesari pentru procurarea celor 3,5 kilograme de carne de pasăre sunt mai mulți decât anul trecut. La acest produs, cheltuiala lunară a avansat cu 1,32 lei, de la 35,83 la 37,15 lei. Pentru cei 2,08 litri de ulei comestibil necesari lunar, suma totală plătită a crescut de la 7,66 la 8 lei, cu 34 de bani. Dacă anul trecut, o familie plătea 32,07 lei pe ouăle consumate lunar, în 2020 suma se cifrează la 33,22 lei, fiind cu 1,15 lei mai mare. În fine, cei 8,59 de litri de lapte necesari lunar s-au scumpit și aceștia cu 1,23 lei, de la 33,86 la 35,09 lei.

 

Locuirea, tot mai costisitoare

Scumpiri importante se mai înregistrează, potrivit calculelor noastre, și la capitolul locuire, care presupune plata facturilor de utilități, cheltuieli cu dotarea și întreținerea casei, mobilier etc. Dacă la utilități (energie, gaze, termoficare) scumpirea medie a fost de 2%, telefonul și abonamentul de cablu-TV-internet costă acum cu 5% mai mult, iar articolele pentru întreținerea casei - cu 7% mai mult.

 

Ce înseamnă traiul minim decent

Inițiatorii legii au definit traiul minim decent ca fiind „situația în care nevoile biologice și sociale generale la un moment dat sunt acoperite”. Concret, traiul decent poate fi descris ca fiind o situație în care o familie:
- își poate permite o alimentație echilibrată, sănătoasă;
- își poate procura haine și încălțăminte noi;
- dispune de o locuință bine dotată și utilată;
- își poate plăti fără dificultăți facturile curente;
- poate întreține locuința și igiena personală;
- poate asigura un nivel adecvat de îngrijire a sănătății;
- poate oferi copiilor condiții bune pentru dezvoltarea socială și fizică;
- are posibilitatea de a se recrea și de a merge în vacanță măcar o dată pe an;
- poate asigura mijloacele de mobilitate și comunicare;
- își poate constitui un fond de economii.

 

În trimestrul I 2020, o treime din cheltuielile unei familii au fost alocate pentru mâncare și un sfert pentru întreținerea și dotarea locuinței.

 

Pentru a acoperi cheltuielile cu hrana necesară unui trai decent, românii trebuie să plătească, azi, cu 75 de lei mai mult decât în 2019

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri