Iar motivul pentru care tranziția energetică nu se întâmplă peste noapte este dat chiar de factorii care o guvernează, patru la număr: realist, economic, sigur și durabil. Pentru ca să reușească să atingă obiectivele de mediu extrem de ambițioase enunțate de politicienii europeni, economia reală comunitară trebuie să parcurgă la nivel practic un complex proces de transformare ce trebuie să fie realist, derulat mai degrabă cu înțelepciune și cu echilibru decât cu viteză și cu ignorarea realităților din teren.
Apoi, procesele de transformare economică care rezultă din tranziția energetică trebuie să fie „economice”, adică să aibă noimă economică; adică fiecare proiect de investiții în noi tehnologii impus de „verzificarea” sectoarelor industriale să aibă sens, să aibă piață (cerere și ofertă) și - după ce mai întâi evident îi cheltuie - să și producă bani.
Investitorii nu aruncă miliarde în „găuri negre” doar pentru că politicienii produc reglementări care desenează pe hârtie o lume mai bună, deși utopică. Investitorii vor și rezultate financiare; adică, firesc, vor profit, iar profitul este bun pentru că profitul înseamnă progres, bunăstare, dezvoltare, inovare și, din nou, investiție.
La fel de importanți sunt și ceilalți doi factori: sigur și durabil. Evident că tranziția energetică are ramificații complexe ce produc transformarea întregii economii, a forței de muncă, a societății și a cadrului de reglementare, iar acest proces trebuie să aibă ca rezultat o economie durabilă, cu un sistem sustenabil de producere și consum de energie care stă la baza oricărei dezvoltări economice.
Dar cel mai important factor care influențează tranziția energetică europeană și în același timp și cel mai important atribut pe care trebuie să și-l asigure Uniunea Europeană este securitatea. Procesul de tranziție energetică și cel de transformare economică trebuie să fie sigure și să contribuie la securitatea spațiului comunitar.
Legislația europeană guvernează întregul proces de tranziție energetică și implică adaptare, aliniere și adoptare în legislațiile naționale. Dar trebuie să înțelegem că adoptarea de noi tehnologii menite să ne ofere un cât mai „verde” sector energetic nu este nici simplă nici ușoară: este nevoie de investiții masive în domenii de pionierat, este nevoie de legislație care să favorizeze aceste investiții, este nevoie de reconversie profesională și de investiții semnificative în transformarea forței de muncă conform cu viitorul energiei și mai este nevoie de o foarte bună și clară explicare și comunicare publică menite să conducă către o corectă cunoaștere a acestor tehnologii, astfel încât societatea în ansamblul ei și comunitățile vizate să fie partenere și beneficiare ale acestor proiecte.
Este esențial ca modul în care UE conduce procesul de legiferare comunitară a tranziției energetice să fie unul echilibrat, nediscriminatoriu, care să producă beneficii echitabile cu costuri rezonabile și suportabile cetățenilor tuturor statelor membre.
Este nevoie de o mai corectă înțelegere a contextului economic global și pe cel geopolitic european și regional. Unele din direcțiile de reglementare atribuite Pactului Verde sau derivate din acesta îngrădesc industriile europene (o spun industriașii din UE) și îngrădesc strict sectorul energetic românesc, ridicând bariere semnificative în calea dezvoltării economiei autohtone. România se vede copleșită de o legislație „verde” care o împovărează disproporționat, limitându-i șansele de utilizare a propriilor resurse naturale în procesul firesc de tranziție energetică. Cred că cea mai mare provocare a României este să-și definească cu înțelepciune obiectivele strategice pentru următorii 20 de ani, astfel încât să poată pune în valoare cu maximă eficiență atributele deosebite pe care le are în mod particular față de celelalte state ale Uniunii Europene.
România trebuie să joace un rol major în asigurarea securității energetice la nivel regional și european, tocmai pentru că dispune de resurse naturale fără seamăn la nivelul statelor membre și tocmai pentru că se află într-o zonă de puternice tensiuni geopolitice ce au un impact economic considerabil.
Revenind în plan general european, Pactul Verde și toate politicile publice europene care derivă din acestea au termene extrem de ambițioase, atingerea obiectivelor enunțate trebuind să se realizeze „cât de curând posibil”.
Dar, privind în termeni realiști, „schimbarea bruscă durează mai mult timp”.