Jurnalul.ro Ştiri Observator Tratamente pregătitoare de combatere a ţânţarilor, sâmbătă, în parcurile din Capitală

Tratamente pregătitoare de combatere a ţânţarilor, sâmbătă, în parcurile din Capitală

Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti va efectua sâmbătă dimineaţa tratamente pregătitoare de combatere a ţânţarilor în parcurile din Capitală.

Primăria Capitalei precizează că acţiunea va avea loc sâmbătă, între orele 04,00 - 07,00.

Potrivit PMB, se vor pulveriza substanţe de combatere a ţânţarilor în parcurile: Herăstrău, Tineretului, Cişmigiu, Floreasca, Carol şi Parcul Circului.

''În toate locaţiile în care se vor efectua tratamente împotriva ţânţarilor vor fi amplasate, în locuri vizibile, afişe informative despre perioada de desfăşurare a acţiunilor, precum şi informaţii despre substanţele folosite. Soluţiile pulverizate nu sunt nocive pentru oameni şi animale de companie, dar este indicat ca în zonele în care se acţionează populaţia să evite contactul direct cu substanţele active, care pot provoca iritaţia sistemului respirator'', precizează PMB.

Prin această acţiune, Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti realizează testarea noilor utilaje achiziţionate - autovehicule cu echipamente ULV (Ultra Low Volume) generatoare de ceaţă, care trebuie calibrate şi optimizate pentru efectuarea unor tratamente corecte şi eficiente şi care să ducă la realizarea unui confort sporit al populaţiei în spaţiile de relaxare în aer liber ale Municipalităţii, precizează sursa citată.

AGERPRES

Subiecte în articol: capitala tantari parcuri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri