Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Trei persoane au fost arestate la Paris pentru spionaj și promovarea propagandei rusești

UPDATE Trei persoane au fost arestate la Paris pentru spionaj și promovarea propagandei rusești

de Redacția Jurnalul    |   

Poliția din Paris a arestat trei persoane suspectate de spionaj în favoarea Rusiei și de promovarea propagandei de război a Kremlinului, au anunțat procurorii. Ulterior, procuratura a anunțat că patru persoane au fost inculpate într-un dosar de spionaj și propagandă pro-Rusia.

UPDATE: 

Procuratura din Paris a anunțat că patru persoane au fost inculpate într-un dosar care leagă activități de spionaj legate de Rusia de afișe pro-Rusia lipite pe Arcul de Triumf. Autoritățile suspectează că o organizație umanitară a fost folosită ca acoperire.

Procurorii francezi au anunțat că trei dintre suspecți au fost reținuți, iar un al patrulea a fost plasat sub control judiciar.

Cercetările urmăresc activitatea organizației Sud-Ouest Solidarité Donbass, care se prezintă ca o organizație umanitară care organizează convoaie de ajutor pentru civili din estul Ucrainei, relatează RFI.

În martie 2025, ancheta a fost demarată după ce fondatoarea organizației, Anna M., în vârstă de 40 de ani, ar fi încercat să obțină informații economice de la angajați din companii franceze.

Legătura cu afișele pro-Rusia de pe Arcul de Triumf a fost descoperită ulterior, când un bărbat, Vyacheslav P., a fost filmat de camerele e supraveghere lipind postere și mai târziu a anunțat-o pe Anna M. de acțiunea desfășurată.

Anna M. este acuzată de complicitate la distrugerea unui monument clasificat în favoarea unei puteri străine, participare la o asociație criminală, colectarea de informații privind interesele naționale pentru un stat străin și spionaj.

Vyacheslav P. a fost reținut pentru distrugerea unui site clasificat și participare la o asociație criminală.

Vincent P., în vârstă de 63 de ani, a fost de asemenea reținut și acuzat de participare la o asociație criminală și spionaj, iar un al patrulea bărbat, Bernard F., de 58 de ani, nu a fost reținut, dar trebuie să se prezinte săptămânal la poliție pentru control judiciar.

ȘTIRE INIȚIALĂ: 

Autoritățile franceze au arestat trei persoane sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei și de promovarea propagandei sale de război, în cadrul unei anchete privind o asociere franco-rusă, au anunțat  procurorii, potrivit France24.

Arestările au loc în contextul în care temerile privind interferența Rusiei în Europa sunt la cote maxime, capitalele occidentale acuzând serviciile de spionaj ale Moscovei, în timp ce campania militară a Kremlinului în Ucraina se prelungește.

Unul dintre cei reținuți, un bărbat rus în vârstă de 40 de ani, a fost văzut pe imagini de supraveghere video în septembrie lipind afișe pro-ruse pe Arcul de Triumf din Paris, a declarat biroul procurorului orașului.

Bărbatul a raportat apoi telefonic șefei asociației, SOS Donbass, o femeie în vârstă de 40 de ani, suspectată de oficialii francezi de contraspionaj că încerca să obțină informații economice de la directorii unor companii franceze.

Femeia, născută în Rusia, se afla pe radarul serviciului de informații francez, Direcția Generală pentru Securitate Internă (DGSI), cel puțin de la începutul anului.

După ce DGSI a detectat „acțiuni susceptibile de a prejudicia interesele fundamentale ale națiunii” legate de ea, în martie a fost numit un magistrat de instrucție pentru a investiga diverse infracțiuni suspectate, inclusiv „complicitate cu o putere străină”, care se pedepsește cu 10 ani de închisoare.

SOS Donbass se prezintă ca o organizație umanitară care oferă ajutor civililor din regiunea Donbas de est a Ucrainei, care se află parțial sub controlul Moscovei.

A treia persoană aflată în arest este un bărbat în vârstă de 63 de ani, născut în suburbia Seine-Saint-Denis din nordul Parisului.

Un al patrulea suspect, în vârstă de 58 de ani, a evitat arestul preventiv, dar a fost plasat sub supraveghere strictă și obligat să se prezinte la secția de poliție o dată pe săptămână.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: spionaj arestări Paris propaganda rusa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri