Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei persoane surprinse sub un mal de pământ în localitatea Peștera Bolii

Trei persoane surprinse sub un mal de pământ în localitatea Peștera Bolii

Trei muncitori care executau lucrări la un pod de cale ferată au fost suprinşi, sâmbătă, sub un mal de pământ în localitatea Peştera Bolii din judeţul Hunedoara. 

Potrivit unui comunicat de presă al IGSU, la faţa locului au fost deplasate două autospeciale de stingere cu module de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. 

De asemenea, a fost alertat un echipaj de salvatori care acţionează cu un container multirisc (cu accesorii de descarcerare grea, asigurare şi stabilizare, care permit derularea misiunilor de căutare-salvare în medii greu accesibile). 

Jandarmeria precizează că o victimă este acoperită până la brâu cu pământ, e inconştientă, iar celelalte două sunt acoperite total. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri