Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Tribunalul București l-a achitat pe Mircea Sandu într-un dosar de corupție

Tribunalul București l-a achitat pe Mircea Sandu într-un dosar de corupție

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a fost achitat de Tribunalul București într-un dosar de corupție. Acesta a fost acuzat de procurorii DNA că a primit 724.000 de lei de la o casă de avocatură. Și soția sa, Elisabeta Sandu, a achitată pentru complicitate la luare de mită, în același dosar. Decizia nu este definitivă. 

Instanța și-a motivat hotărârea prin faptul că faptele nu există și a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii stabilite printr-o ordonanța președințială din 2017.

Cei doi au fost trimiși în judecată în luna iunie 2019. 

Mircea Sandu era președintele FRF la data de 2 octombrie 2009, când a primit banii pentru ca federația să încheie două contracte de asistență juridică cu respectiva firmă de avocatură, ceea ce s-a și întâmplat.
Ca urmare a înțelegerii, societatea de avocatură a primi 11,7 milioane de lei în anul 2011, de la FRF.

DIICOT i-a trimis în judecată pe Mircea Sandu și pe ginerele său, Ziv-Asher Tetelman, într-un alt dosar penal, pentru constituire de grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani într-un contract de construire a unui club de fotbal la Buftea. Prejudicul se ridică la 3,8 milioane de lei. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri