Din 1990 încoace, au funcţionat 28 de comisii parlamentare de anchetă, dintre care nouă ale Camerei Deputaţilor, trei ale Senatului şi 16 comune. Unele au tratat subiecte serioase, altele aproape hilare, însă din cele 28 de comisii se poate spune că doar una a avut un impact serios, cea care a anchetat-o pe Monica Iacob-Ridzi, pentru cheltuieli făcute la Ministerul Turismului.
Controversele iscate de neprezentarea Codruţei Kovesi la comisia de anchetă a prezidenţialelor din 2009 i-a făcut pe mulţi parlamentari să sublinieze ritoşi importanţa exercitării funcţiei de anchetă a prezidenţialelor, însă istoria parlamentarismului post decembrist arată că tocmai aleşii nu au luat în serios această funcţie. La numai câteva zile după terminarea mineriadei din iuni 1990, Parlamentul a înfiinţat prima sa comisie de anchetă care, bineînţeles, nu a lămurit nimic, mai ales că FSN avea o majoritatea clară în comisie. Nici măcar justiţia, după 27 de ani, nu a reuşit să stabilească vinovaţii. Au mai fost cercetat chestiuni foarte serioase de către alte comisii, însă acestea au fost eşecuri: comisia privind cazul FNI, comisia din 2007 pentru cercetarea legalităţii interceptărilor ca urmare a declaraţiilor făcute de fostul director SIE, Claudiu Săftoiu, comisia pentru cercetarea legalităţii privatizării Petrom din 2006, comisia Nana ş.a.m.d.
Excepţia Monica Iacob-Ridzi
Singura reuşită a unei comisii de anchetă a fost cea înfiinţată în iunie 2009 şi condusă de Alina Gorghiu, comisie care cerceta legalitatea unor cheltuieli făcute de ministrul Turismului de atunci, Monica Iacob-Ridzi. Pornite de la o anchetă jurnalistică, cercetările comisiei au dus demisia ministrului, urmată de un proces las capătul căruia Iacob-Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare, din care a executat aproape trei ani. Comisia a fost însă înfiinţată conjunctural întrucât PDL şi PSD erau împreună la guvernare într-un an cu alegeri prezidenţiale, iar cele două partide de guvernământ încercau să-şi provoace reciproc daune de imagine în faţa electoratului. Tot în 2009, ministrul Turismului, Elena Udrea, a fost anchetată de o comisie condusă de Ludovic Orban, însă comisia nu a descoperit nimic demn de luat în seamă, iar integritatea sa a fost compromisă după apariţia unor stenograme în care membri ai comisiei plănuiau cum să-i intimideze pe cei audiaţi. Udrea a sesizat oportunitatea şi a spus că nu se va mai prezenta la comisie şi a ceerut revocarea membrilor săi. Pentru a se răzbuna pe PSD, PDL a decis înfiinţarea unei comisii împotriva ministrului social-democrat, Nicolae Nemirschi. Un alt eşec.
Comisia privind alegerile prezidenţiale din 2009, cunoscută şi sub ridicolul nume de Comisia „Sufrageria lui Oprea” nu a clarificat mai nimic. Nu se ştie cu certitudine dacă reuniunea de atunci a fost o şuetă sau un complot sinistru, identitatea invitaţilor nu este certă 100%, iar concluzia că „alegerile au fost furate” este ridicolă întrucât toată lumea ştia că ambele tabere au încercat să fure voturi cât mai mult cu putinţă. S-a ajuns, în schimb, la conversaţii penibile cu cei audiaţi legate de cum arăta camera în care ar fi avut loc tenebroasa reuniune. Singurul câştig a fost faptul că angajaţii instituţiilor statului care dau socoteală Parlamentului au fost obligaţi, prin decizia Curţii Constituţionale să vină la audieri atunci când sunt invitaţi. În ce priveşte puterea judeecătorească, aceştia pot da şi răspunsuri scrise, portiţă de care s-a folosit Kovesi pentru a evita audierea propriu-zisă.
Închisorile CIA, un episod jenant
După izbucnirea scandalului legat de închisorile CIA din Europa, Senatul a decis înfiinţarea unei comisii de anchetă, condusă de către Norica Nicolai. Concluzia a fost că nu au existat în România centre de detenţie ale CIA. „Seriozitatea” anchetei a fost demonstrată în 2014 când Senatul american a arătat cum se face o anchetă adevărată, indicând într-un raport că CIA a avut în România un loc de detenţie utilizat în 2003, numit „detention site black”.
Povestea irigaţiilor
În 2009, Camera Deputaţilor a înfiinţat o comisie privind starea sistemului de irigaţii. Deputaţii agronomi au întors problema pe toate feţele cerând de mai multe ori Biroului Permanent să prelungească termenul de depunere a raportului, până când, exasperată, conducerea Camerei a forţat depunerea raportului deoarece comisia începuse să plănuiască şi audierea foştilor preşedinţi pe tema ţevilor de irigaţii. Rezultatul a fost un raport de 166 de pagini care, în esenţă, spune că nu mai avem irigaţii pentru că s-a furat ţevăraia.
Deputatul Iulian Iancu (PSD) este „anchetator-şef”, el prezidând trei comisii: una privind activitatea complexelor energetice, una despre activitatea Ministerului Economiei, iar acum prezidează comisia ANRE.