Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia, criticată pentru folosirea deţinuţilor străini drept monedă de schimb pe plan diplomatic

Turcia, criticată pentru folosirea deţinuţilor străini drept monedă de schimb pe plan diplomatic

Ţările occidentale trebuie să adopte un plan de luptă coordonat împotriva Turciei, care utilizează deţinuţii străini drept monedă de schimb pe plan diplomatic, au declarat experţi care au publicat joi la Washington un raport pe acest subiect, relatează AFP. 

Raportul examinează cazurile a 55 de cetăţeni străini sau cu dublă cetăţenie arestaţi şi închişi în Turcia după lovitura de stat eşuată din iulie 2016, care a declanşat o represiune acerbă asupra celor acuzaţi că sunt susţinători ai predicatorului Fethullah Gülen, căruia Ankara îi impută tentativa de puci. Cel puţin şase dintre ei, dintre care doi americani, se află încă în detenţie. 

În numeroase cazuri, dovezile sunt insuficiente şi interogatoriile sunt secrete. Chiar dacă nu este vorba despre un efort centralizat, ci mai degrabă de probleme locale combinate cu un sentiment antioccidental, guvernul turc încearcă să exploateze situaţia, susţin autorii raportului. 

"Aceasta face parte dintr-o politică globală a diplomaţiei ostaticilor", afirmă fostul parlamentar turc Aykan Erdemirn, care lucrează acum la centrul de reflecţie conservator Fundaţia pentru Apărarea Democraţiilor. 

"Se pare că aceste persoane sunt folosite ca monedă de schimb sau ca garanţii, de multe ori pentru a obţine concesii" în favoarea Turciei, a adăugat el. 

De exemplu, Ankara a condiţionat mai mult sau mai puţin explicit eliberarea deţinuţilor de extrădarea susţinătorilor lui Gülen aflaţi în ţări occidentale, sau, în unele cazuri, de contracte de vânzare a armelor. 

Guvernele au preferat până în prezent discuţiile bilaterale pentru a obţine eliberarea cetăţenilor lor. 

Raportul cere măsuri mai dure, precum cele adoptate de Germania, care ar face parte dintr-o "strategie concertată transatlantică" pentru o mai mare eficienţă. 

Berlinul şi-a intensificat alertele de securitate după puciul eşuat, în special din cauza numărului mare de cetăţeni germani sau germano-turci arestaţi, şi care au condus la reducerea investiţiilor în Turcia, ţară membră NATO. 

Ambasada Turciei la Washington nu a putut fi contactată pentru a oferi o reacţie la aceste acuzaţii, însă Ankara a făcut apel în mod repetat la respectarea sistemului său judiciar.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri