Ungaria s-a poziţionat pentru a primi gaze din toate punctele cardinale şi îşi măreşte capacitatea de producţie de energie nucleară, cu ajutorul Moscovei.Polonia îşi aduce singură gaze naturale tocmai din Norvegia şi a pus primele pietre pentru temelia propriei industrii atomice.
Dar toate aceste ţări sunt depăşite, chiar rapid, de Turcia, care dintr-o economie dependentă aproape în totalitate de energia din import s-a orientat pentru a deveni una dintre cele mai importante ţări pentru tranzitul energiei către Uniunea Europeană.
Iar din 2023 va deveni şi producător de gaze. Turcia a descoperit primele sale rezerve mari de gaze naturale din Marea Neagră în 2020 şi deja la primăvară le-ar putea pompa direct în economie. Proiectul iniţial nu a suferit nicio amânare, ci, din contră, a fost accelerat.
Foarte recent, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunţat majorarea cu o treime a estimărilor privind rezervele de gaze din Marea Neagră pe care Turcia le-ar putea exploata. Cine a făcut anunţul arată şi importanţa proiectului deoarece importurile de energie au o contribuţie majoră la deficitul bugetar şi la inflaţia astronomică din Turcia.
De asemenea, după cum a observat Bloomberg, trebuie ţinut cont şi de faprul că 2023 este un an electoral pentru turci. Gazele din Marea Neagră se vor adăuga celor pe care această ţară le primeşte direct de la Rusia, din Azerbaidjan şi de mai departe. Mai puţin ştiut este faptul că Turcia este şi mare importator de gaze naturale lichefiate (GNL), primind combustibil inclusiv din SUA.
Prin urmare, cu aceste porţi deschise şi cu producţie proprie de gaze şi poate şi de energie nucleară în 2023 (o centrală cu reactoare ruseşti), Turcia chiar are şanse reale de a deveni jucătorul care stabileşte regulile pentru piaţa energiei din Europa.
Guvernul bulgar şi-a trimis deja emisari la Istanbul pentru a discuta un posibil acord pe termen lung cu Turcia pentru accesarea terminalelor de GNL turceşti şi aducerea gazelor până la graniţele bulgăreşti.
Cu impulsul de optimism dat de descoperirile de gaze din Marea Neagră, acesta ar putea fi doar primul episod în aventura energetică a Turciei. Ankara îşi îndreaptă atenţia asupra Mării Mediterane.
În ultimii ani a tatonat apele şi la propriu şi la figurat cu nave de prospecţiuni, uneori însoţite de escortă militară, sau cu acţiuni de intimidare a companiilor străine în perimetre din zone disputate cu vecinii Cipru şi Grecia. Cele două ţări membre ale UE au sprijinul unora din colegele comunitare.
Când Cipru a anunţat recent că a descoperit cu ajutorul companiei italiene Eni rezerve mari de gaze naturale în ape recunoscute de comunitatea internaţională ca fiind ale sale, Turcia n-a întârziat să-şi anunţe pretenţiile.Vrea să fie inclusă în orice proiect de gaze din regiune.
Mai nou, guvernul de la Ankara negociază cu SUA construirea de reactoare nucleare modulare de dimensiuni mici, noul trend în Europa de Est.
(sursa: Mediafax)