Jurnalul.ro Ştiri Social Turismul medical sau modul în care România atrage străini

Turismul medical sau modul în care România atrage străini

de Diana Scarlat    |   

România s-a promovat foarte bine prin turismul medical, înainte de 1990, însă interesul celor care ar fi putut continua promovarea destinaţiei a scăzut, în primii 15-20 de ani după schimbarea regimului politic. În ultimii cinci ani, antreprenorii români din domeniul medical şi din turism au regăsit oportunitatea şi adevărata mină de aur pe care o reprezintă promovarea la pachet a serviciilor medicale cu circuitele turistice. Preţurile, mai ales la tratamentele dentare, sunt de trei sau chiar de patru ori mai mici decât în ţările Europei de vest, astfel încât pachetul complet, care conţine şi excursia în România, costă chiar mai puţin decât tratamentul, în ţările de origine ale celor care aleg această variantă.

Sute de străini vin în România, în fiecare an, la tratament şi în vacanţă, în acelaşi timp. Deşi pare mai puţin confortabil să îmbini dentistul cu o excursie prin Carpaţi, pacienţii care aleg să se trateze în ţara noastră şi să facă turism, în acelaşi timp, se declară mulţumiţi pe deplin, nu doar pentru că îmbină utilul cu plăcutul, dar şi pentru că preţul total e mai avantajos decât dacă ar alege să meargă la medic în ţara lor. Turismul dentar devine deja fenomen tot mai apreciat de vesticii care aleg România. Costurile din ce în ce mai mari ale tratamentelor dentare din ţări precum Spania, Italia, Franţa, Germania sau Marea Bitanie, dar şi perioada foarte lungă de aşteptare din aceste ţări, pentru un tratament, transformă România într-un sprijin neaşteptat pentru pacienţi, care devin şi turişti. Iar serviciile medicale din ţara noastră sunt la fel de bune ca în celelalte ţări europene, ba chiar se pot face cu celeritate toate tratamentele, în pachete speciale de turism dentar. Odată cu dezvoltarea tehnologică accelerată, din ultimul deceniu, diferenţele dintre standardele de calitate din România, în raport cu celelalte ţări din Comunitatea Europeană, au dispărut.

Parteneriate cu companii aeriene low cost şi cu agenţii

Turismul dentar în România este ajutat şi de facilităţile de deplasare şi costul redus al biletelor de avion, care a contribuit în mod esenţial la crearea unor programe şi oferte de pachete integrate ale centrelor de tratament din România. Clujul este pe primul loc al turismului dentar, iar clinicile care vând pachetele integrate au deja parteneriate cu agenţii de turism şi cu companii aeriene low cost. Programele de turism dentar vin în întâmpinarea pacienţilor din întreaga lume, oferind soluţiile cele mai eficiente, în funcţie de necesităţile pacienţilor organizate intr-un concept unic bazat pe un sistem integrat de servicii stomatologice: servicii şi tratamente de cea mai înaltă calitate, în conformitate cu standardele europene, toate tipurile de tratamente moderne disponibile în acest moment, specialişti foarte buni, din toate ramurile stomatologiei moderne, dar mai ales cele mai scurte perioade de tratament, la cele mai mici preţuri. Clinicile oferă şi facilităţi precum transferuri gratuite de la şi către aeroport, precum şi de la hotel la clinică. Clienţii primesc, în cadrul unora dintre aceste programe, un telefon mobil prin intermediul căruia pot păstra legătura permanent cu staff-ul medical şi administrativ al clinicii, pentru orice problemă sau necesitate care s-ar putea ivi. Iar personalul din România poate comunica în mai multe limbi străine, pentru altele fiind angajaţi traducători.

Organizarea noului domeniu, pentru dezvoltare

În ţara noastră există şi Asociaţia Română de Turism Medical, care încearcă să creeze o cât mai mare vizibilitate a acestui potenţial naţional, pentru atragerea unui număr cât mai mare de turişti străini ce aleg pachete de tratament şi circuite turistice. „Turismul medical se practică în întreaga lume şi reprezintă organizarea călătoriilor în alte ţări, cu scopul realizării unor tratamente medicale necesare. Persoanele care apelează la servicii medicale în afară ţării lor au nevoie cel mai adesea de ajutorul unor specialişti sau caută să trateze unele probleme medicale existente la un preţ mai convenabil decât în ţară lor. Din acest punct de vedere, România este din ce în ce mai atractivă, iar mulţi străini se pot bucura şi de câteva zile de conccediu, când ajung în ţara noastră pentru a face diverse tratamente, crescând astfel incomingul”, explică Traian Bădulescu, specialist în turism.

Cele mai căutate proceduri medicale

În general, pachetele de turism medical conţin programe speciale, pachete, opţiuni şi servicii specializate de servicii medicale, are depind, în mare măsură, de starea de sănătate personală. De asemenea, pachetele conţin activităţi turistice tematice, bilete de avion, cazare la hoteluri şi alte componente care ţin de inventivitatea fiecărei agenţii sau companii. “Mâna de lucru ieftină şi calitatea actului medical din clinicile private din România determină anual zeci de mii de străini să vină aici pentru a se trata. Aşadar, dacă în urmă cu câţiva ani, străinii veneau la noi în ţară doar pentru tratamente stomatologice sau chirurgie estetică - ce au rămas în continuare cele mai accesate -, acum serviciile medicale sunt căutate şi pentru intervenţii oftalmologice dificile, operaţii pentru obezitate sau chiar pentru extirparea unor tumori. Inclusiv românii care locuiesc în afara ţării îşi alocă un timp special şi, mai ales în perioada verii sau în perioada sărbătorilor de iarnă, alegând să-şi rezolve problemele medicale în clinicile de la noi”, a explicat, în cadrul unei conferinţe, dr. Alexandru Constantin, preşedintele Asociaţiei Române de Turism Medical. Implanturile şi protetica dentară, augmentarea mamară, rinoplastia, lifting-ul facial, protezarea de şold sunt cele mai solicitate operaţii şi proceduri de către străinii care vin în România, potrivit studiilor realizate de Asociaţia Română de Turism Medical. “Italienii, francezii, spaniolii, nemţii sunt cei mai mari consumatori de servicii medicale în România, dintre toţi străinii care se tratează în ţara noastră. Cei mai multi pacienţi străini vin din vestul Europei: Italia, Franţa, Spania, Germania, Elveţia, Marea Britanie, dar am avut pacienţi şi din Peninsula Arabică, Rusia, SUA”, mai spunea preşedintele Asociaţiei Române de Turism Medical.

 

Evenimente care promovează turismul medical

Unul dintre evenimentele care adună, în acelaşi loc, piaţa de turism cu specialiştii din cinicile medicale din România, este Forumul Internaţional pentru Turismul de Sănătate, organziat anual, care a ajuns la cea de-a zecea ediţie anul acesta (19-20 aprilie 2018, la Bucureşti). Evenimentul este organizat de Fundaţia Amfiteatru, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România şi de-a lungul anilor au fost parteneri din mai multe minsitere, reprezentând IMM-urile şi Turismul. Forumul reuneşte specialişti români şi străini, reprezentanţi ai autoritaţilor publice centrale şi locale, exponenţi importanţi în domeniul sănătăţii şi turismului. Dacă la primele evenimente, dezvoltarea turismului medical era considerată o utopie, în prezent se vorbeşte deja despre potenţialul pentru investiţii în clinici de milioane de euro. În contextul international, turismul de săntate este segmentul din piaţă cu cea mai mare creştere la nivel mondial, în ultimii cinci ani. Directiva UE 24/2011 privind asistenţa medicală transfrontalieră indică foarte clar faptul că industria turismului de sănătate se extinde rapid şi se anticipează că va avea o creştere semnificativă în viitorii ani. „România are o carte foarte importantă de jucat, în perioada următoare. Are potenţialul de a atrage numeroşi pacienţi din ţările europene - şi nu numai - pentru tratamente medicale specializate, precum stomatologie, chirurgie estetică, oftalmologie, ortopedie, chirurgie bariatrică şi, nu în ultimul rând, pentru zona balneo, wellness şi SPA. Acestea sunt domeniile în care excelăm şi care pot constitui un brand de ţară autentic şi ancorat în realitatea actuală”, este concluzia specialiştilor, în urma celui mai recent forum organizat de Fundaţia Amfiteatru.

Peţurile sunt în România mai mici cu 40 % faţă de alte ţări, timpul de aşteptare este redus, ceea ce reprezintă un mare avantaj, iar medicii români sunt foarte apreciaţi. Multe clinici din ţara noastră au făcut investiţii mari în aparatură medicală de ultimă generaţie.

Topul celor mai căutate proceduri

Turismul dentar este cel mai căutat, dintre toate formele de turism meddical, apoi, chirurgia variatică, medicina estetică şi programele pentru slăbit. Brandul Ana Aslan este deja de notorietate, în întreaga lume, plasând România în topul ţărilor cu istorie în turismul medical, ceea ce constituie un mare avantaj pentru noi, mai ales dacă acest segment de piaţă va beneficia de investiţii şi de promovare.

Ţara noastră are un potenţial turistic ridicat, medici foarte buni, tehnologii de ultimă oră, precum şi suficiente servicii în care excelează.

Tratamente în salină, la Praid

Localitatea Praid, din judeţul Harghita, este renunită atât pentru salină, cât şi pentru ştrandul cu apă sărată, unde sunt amenajate şi vane speciale, pentru băi sărate fierbinţi, apa sărată fiind încălzită în cazane speciale. Băile se pot face doar din aprilie până la jumătatea lunii octombrie, dar şi în restul anului se fac tratamente în salină. Tratamentele bazate pe inhalarea aerului din mina de sare sunt recomandate pentru astm bronşic, bronşită cronică, sinuzită cronică, emfizem pulmonar obstructiv, silicoză, bronşiectazii, angine, faringite, traheobronşite şi pneumonii. Sunt şi contraindicaţii, în caz de tuberculoză pulmonară, micoze pulmonare, cancer pulmonar, cardiopatie ischemică decompensată, infarct miocardic recent, afecţiuni neurologice care includ piererea stării de conştienţă, precum epilepsia, claustrofobii sau în cazul femeilor însărcinate.

Cele mai frumoase muzee

Casa memorială ”Mihail Sadoveanu” poate fi vizitată în comuna Vânători-Neamţ, se află pe Dealul Vovidenia. Casa se află în imediata vecinătate a Schitului Vovidenia, la 1 km de Mănăstirea Neamţ. Clădirea a fost ridicată în anul 1937. Este construită în timpul şi la iniţiativa Mitropolitului Visarion Puiu al Bucovinei (1899 – 1964) cu destinaţia de palat arhieresc. Scriitorul a locuit în clădirea actualului muzeu în perioada 1944 – 1961, fiind reşedinţa sa de vară, ultima sa vizită la casa din Vânători fiind în vara anului 1961. După moartea scriitorului, casa a devenit muzeu, începând cu 26 iunie 1966, fiind amenajat, inaugurat şi administrat de Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, cu sprijinul familiei scriitorului. În apropiere se poate vizita şi rezervaţia de zimbri Dragoş-Vodă, un parc întins pe aproximativ 11.500 hectare, unde atât zimbrii mioritici, cât şi cerbii, căprioarele şi alte animale ale părudilor României se pot plimba în voie. Este una dintre cele mai mari rezervaţii de zimbri din Europa, înfiinţată în anul 1968, fiind una dintre cele patru arii protejate incluse în Parcul Natural Vânători-Neamţ.

 

Subiecte în articol: turism medical romania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri