Jurnalul.ro Cultură Muzica Nicu Alifantis, scriitor: a lansat FaceCarte

Nicu Alifantis, scriitor: a lansat FaceCarte

de Georgiana Ionita    |   
În ajun de“Ziua Femeii”, la Espace Minoux, Nicu Alifantis a lansat “FaceCarte”, o carte cu o poveste specială, sub forma unui jurnal de trăiri, emoții și gânduri.
Inspirat de fenomenul rețelelor de socializare și îndemnat de prieteni, artistul a adunat o serie de postări pe care le-a publicat în ultimii cinci ani pe pagina sa de Facebook, dând naștere unui volum de 260 de pagini, ce cuprinde poeme, portrete ale unor oameni de suflet, povestiri despre oameni și diverse întâmplări, prin care autorul se dezvăluie publicului cu sinceritate.

„Dacă ar fi să fiu un personaj dintr-o carte, probabil aş fi uimit câte lucruri noi aș afla despre mine. Eu însumi sunt uimit de curajul pe care l-am avut de-a mă dezvălui în această carte făcută de mine, cu mine, despre mine și mai ales de câte trăiri am aflat că au sălășluit în adâncul meu, tot acest timp. Uneori e bine să nu mă gândesc la asta, pentru că dacă aș pune totul la suflet, aș fi mult mai bătrân!” mărturisește autorul.
Artistul nu este străin scrisului, multe din versurile cântecelor sale fiind compuse chiar de el, iar cu FaceCarte, putem număra cinci cărti publicate până în prezent.

“Prin FaceCarte îmi propun să fiu descoperit de public. Atâta tot.” spune artistul.

În cadrul evenimentului, o altă surpriză, de data aceasta dedicată exclusiv doamnelor, a fost lansarea “Madame Mon Amour”, un CD pe care găsim o selecție din celebrelele sale cântece de iubire, compuse de-a lungul anilor.

“Albumul este un cadou dedicat femeilor, pe care l-am creat cu gândul la ele, pentru ele, cu toată inima pe masă.”dezvăluie artistul.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri