În urmă cu două luni, pe măsură ce trupele rusești invadau în valuri regiunea Harkov, conducerea de la Kiev privea spre frontierele țării, îngrijorată de punctele în care Rusia ar mai putea găsi vulnerabilități sau breșe de apărare.
Între timp însă, liderii ucraineni s-au uitat pe hartă și au văzut că Rusia este la fel de expusă, inversând apoi, surprinzător, manevra Moscovei.
Indiferent de rezultatul final al invaziei lansate de Ucraina în Rusia, decizia Kievului de a trimite mii de soldați în regiunea Kursk și dincolo de aceasta - considerată inițial, de mulți analiști, „derutantă”, poate chiar pripită - pare să producă, după numai o săptămână, rezultatele așteptate de administrația Zelenski.
Pentru a doua oară în decurs de puțin mai mult de un an, Rusia se confruntă cu o forță ostilă care mărșăluiește în sudul său și, deocamdată, are foarte puține variante la dispoziție pentru a remedia situația.
În iunie, anul trecut, a fost vorba despre mercenarii nemulțumiți din „Wagner”, care se îndreptau spre Rostov și, ulterior, mai departe, spre Moscova, pentru a-i decapita pe comandanții militari din Ministerul Apărării.
Acum, locul oamenilor lui Prigojin a fost luat de armata ucraineană, care înaintează ca prin brânză, controlând ceea ce Kievul susține a fi 1.000 de kilometri pătrați de teritoriu de frontieră, în regiunea rusă Kursk.
Câteva evaluări realizate la sfârșitul săptămânii trecute au estimat cifra la aproximativ o treime din aceasta. Cu toate acestea, numai faptul că șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sirski, face această afirmație este o victorie remarcabilă pentru Kiev în războiul informațional, chiar dacă Moscova limitează draconic și distorsionează informațiile ajunse la urechile rușilor.
Rusia - putere vulnerabilă
„Îndrăzneață, strălucitoare, frumoasă!”. Așa a calificat un senator republican american operațiunea transfrontalieră a Ucrainei, în timpul unei vizite efectuate, la începutul acestei săptămâni, la Kiev. În același timp, un alt senator american, din tabăra democrată, a numit-o „istorică” și „o breșă seismică”.
Revolta „Wagner” și invadarea regiunii Kursk sunt evenimente extrem de asemănătoare în privința modului în care expun prăpastia dintre aparența de inexpugnabilitate, pe care Kremlinul încearcă din greu să o prezinte lumii, și realitatea șubredă a puterii sale.
Și, în timp ce marșul șefului „Wagner”, Evgheni Prigojin, asupra Moscovei s-a destrămat atunci când fostul bucătar și camarad al liderului rus a părut să realizeze, în cele din urmă, că este pe cont propriu, după ce l-a înfuriat pe Putin, forțele ucrainene par să depindă acum doar de propriile linii de aprovizionare și de determinarea lor.
Înaintarea fulgerătoare a Ucrainei este un alt exemplu al abilității și mobilității forțelor Kievului în acest război, în contrast cu predilecția Moscovei pentru atacuri lente, de luni întregi, asupra aceluiași obiectiv.
Panică și ambiguitate la Moscova
Din rațiuni de tactică militară, nu este clar unde se află cu exactitate forțele ucrainene. Videoclipuri sporadice apar pe rețelele sociale din orașe situate departe, în interiorul Rusiei, fără a fi prezentate însă într-un context.
Spre exemplu, un videoclip a apărut peste noapte din Lgov, la aproximativ 40 de kilometri de graniță, cu un soldat care spune că i-a promis mamei sale că nu va merge prea departe.
De asemenea, nu este clar nici unde forțele ucrainene sapă tranșee, nici pe unde acestea doar se deplasează în mare grabă. Lipsa de transparență din sistemul rusesc - în care greșelile și problemele sunt mai degrabă ascunse decât abordate direct - acționează în favoarea Kievului, care susține că a ocupat aproximativ 1.000 de kilometri pătrați în regiunea Kursk.
Este puțin probabil ca Moscova, sau chiar guvernatorul din Kursk, să aibă o imagine completă asupra situației alarmante în care se află. Iar știrile primite de Kremlin în aceste zile par neobișnuit de grave.
Scena de la începutul săptămânii, atunci când guvernatorul interimar al Kurskului, Alexei Smirnov, i-a spus lui Putin, la televiziunea de stat, că 28 de localități se află sub controlul Ucrainei, că soarta a 2.000 de persoane este neclară și că 121 000 de locuitori au fost evacuați, a fost probabil regizată și preînregistrată, la fel ca majoritatea întâlnirilor televizate ale liderului de Kremlin.
Președintele a redirecționat apoi problema comandanților săi, pe care i-a macerat, mărunt, pe durata celor 30 de luni de război. De altfel, lui Putin pare să nu-i fi rămas altceva de făcut decât să încerce să pozeze în rolul țarului care arbitrează între comandamentele sale haotice de securitate și de apărare, deși miercuri fusese asigurat de șeful său de Stat Major, Valeri Gerasimov, că avansul ucrainean a fost oprit.
Ultima dată când a avut loc o astfel de invazie pe teritoriul Rusiei, Iosif Stalin se afla la conducerea țării, iar arhivele vremii nu consemnează nicio încercare a liderului de atunci de a-și justifica eșecul prin transmisiuni televizate.
Ce urmează
Acțiunea-surpriză a Ucrainei ridică două chestiuni.
Prima se referă la deznodământul final al incursiunii Ucrainei. Intenționează Kievul să încerce să controleze chiar și cea mai mică suprafață de teritoriu rusesc? Au de gând forțele ucrainene să continue să înainteze prin spații fără apărare? Câtă putere de foc, câte efective și cât echipament prețios furnizat de Occident intenționează să utilizeze Ucraina în acest efort militar, considerat de mulți drept unul „hazardat”?
În mod clar, avantajele invaziei par acum mai puțin îndoielnice decât în urmă cu o săptămână, atunci când a fost lansată operațiunea-surpriză, care l-a pus pe Putin în fața unei situații stânjenitoare. Finalul operațiunii ucrainene trebuie să fie însă la fel de bine gândit ca invazia, pentru ca Kievul să profite pe termen lung de succesul său.
A doua chestiune ar fi ce impact are această acțiune asupra liniei de front ucrainene din Donbas? În cursul săptămânii trecute, succesele din regiunea Kursk au fost presărate cu vești proaste din Toretsk, sau de lângă Pokrovsk, acolo unde forțele ruse își continuă înaintarea costisitoare, sângeroasă, dar inexorabilă.
Până în prezent, speranța Ucrainei ca operațiunea de la Kursk să ducă la retragerea unor unități mai bune ale armatei lui Putin din Donbas, pentru a sprijini frontierele Rusiei, nu a produs încă rezultate majore.
Pe măsură ce continuă să apară imagini cu trupe cecene slab instruite, care sunt luate prizoniere în masă de către ucrainenii ce avansează în Kursk, este clar că Rusia și-a trimis unitățile mai puțin eficiente în luptă. Moscova ar putea decide să schimbe însă această abordare în curând.
De asemenea, Putin a încredințat operațiunea FSB-ului, serviciul de securitate internă, care controlează și paza de frontieră, iar acesta a instituit „o operațiune antiteroristă”.
Acest tip de răspuns a fost folosit anterior pentru a face față insurgențelor islamiste, nu coloanelor de blindate ucrainene. Este posibil ca și această decizie să fi fost una lipsită de viziune.
Întrebări fără răspuns
Cu toate acestea, administrația Zelenski se va confrunta în curând cu o situație de criză și trebuie să răspundă deja la o serie de întrebări. Unde vor fi staționate forțele ucrainene peste o lună? A păstrat administrația Zelenski, în secret, forțe de rezervă pentru acest asalt, în condițiile în care s-a discutat intens în ultimele luni despre lipsa de efective în rândul armatei ucrainene? Obțin ucrainenii un avantaj strategic suficient de mare în urma acestei invazii, astfel încât Moscova să schimbe viziunea asupra lor ca „adversar înfrânt”? Îi va determina această înaintare pe susținătorii occidentali ai ucrainenilor să decidă că sprijinul lor este cu adevărat profitabil?
Indiferent de eficiența cu care Ucraina răspunde la aceste întrebări, Rusia a fost umilită serios pentru a doua oară în 15 luni. Prima dată a fost din cauza mercenarilor lui Putin, care s-au revoltat împotriva corupției și a proastei gestionări a armatei ruse.
De data aceasta, este vorba despre FSB, care nu a putut menține controlul asupra frontierelor, în războiul lui Putin. Este posibil ca acest eșec, pe care administrația de la Kremlin este gata să-l treacă sub tăcere, să tragă după sine, într-un efect de domino, și alte departamente de apărare ale țării.
Un fapt pare însă cert. Atât președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cât și președintele Putin au făcut referire la incursiune, menționând rolul acesteia în eventuale discuții de pace.
Putin a declarat că Ucraina încearcă să își îmbunătățească poziția înaintea negocierilor - discuții care încă par să nu aibă o agendă, o dată sau vreun semn de încredere între părți.
La rândul său, Zelenski a afirmat că această operațiune „poate fi utilă pentru apropierea păcii”. El a adăugat: „Rusia trebuie să fie forțată să ajungă la pace, dacă Putin vrea atât de mult să continue războiul”.
Kievul știe că nu poate intra în tratative cu Rusia fără să dețină un avantaj, deoarece stilul de negociere extrem de înșelător al Kremlinului a dovedit că rușii trag de timp, cu excepția cazului în care au nevoie urgentă de ceva.
Totuși, chiar dacă Syrskyi deține doar jumătate din cei 1.000 de kilometri pătrați pe care îi pretinde, nu mai sunt mai mult de șase săptămâni până la venirea toamnei și, odată cu aceasta, până la încetinirea lentă a operațiunilor pe câmpul de luptă.
Deocamdată, contraofensiva eșuată a Ucrainei din vara trecută a fost eclipsată de succesul brusc al acestei incursiuni din august.
În acest context, s-ar putea ca ucrainenii să abordeze următorul anotimp rece de pe o poziție mai bună și, cel puțin, cu ideea invulnerabilității Kremlinului - distrusă pentru prima dată după invazia inițială, eșuată, a rușilor - spulberată pentru cel puțin a treia oară în acest război.