Jurnalul.ro Ştiri Externe UE amendează mai multe bănci pentru formarea unui cartel pe piața de obligațiuni

UE amendează mai multe bănci pentru formarea unui cartel pe piața de obligațiuni

Comisia Europeană a amendat mai multe bănci cu suma de 28,5 milioane de euro pentru formarea unui cartel pe piața de obligațiuni. Este vorba despre Bank of America Merrill Lynch, Credit Agricole şi Credit Suisse, scrie Reuters. Deutsche Bank a informat execitivul comunitar despre existența acestei înțelegeri.

"Traderii de la Bank of America Merrill Lynch, Credit Agricole, Credit Suisse şi Deutsche Bank s-au înţeles între ei cu privire la strategiile de negociere, au făcut schimb de informaţii şi şi-au coordonat preţurile. Comportamentul acestor bănci de investiţii a restrâns concurenţa pe o piaţă pe care fondurile de investiţii şi de pensii cumpără şi vând în mod regulat obligaţiuni. Cartelul a prejudiciat pieţele financiare, iar decizia de astăzi trimite un mesaj clar. Comisia nu va tolera acest tip de comportament", a spus vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

Cartelul a activat pe piața secundară de tranzacţionare a obligaţiunilor suverane şi a obligaţiunilor organismelor publice denominate în dolari.

Art. 101 din Tratatul de Funcţionare a UE şi Art. 53 din Acordul privind Spaţiul Economic European interziice practicile anticoncurențiale.

Grupul american Bank of America Merrill Lynch a primit cea mai mare amendă, de 12,642 milioane de euro, urmată Credit Suisse cu 11,859 milioane de euro, şi Credit Agricole cu 3,993 milioane de euro.

Deutsche Bank a primit imunitate pentru informarea Comisiei Europene despre existența cartelului și a scăpat de o amendă de 21,5 milioane de euro. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri