Un consens rar pare să se contureze în capitalele europene: sistemul actual nu mai funcționează. Diplomați, oficiali și experți vorbesc tot mai des despre o „paralizie sistemică”, în condițiile în care decizii susținute de o majoritate covârșitoare pot fi blocate de un singur stat membru.
Un exemplu recent este tentativa de a impune sancțiuni asupra coloniștilor israelieni extremiști din Cisiordania, susținută de 26 din cele 27 de state membre, dar blocată de Ungaria, înaintea alegerilor cruciale din această țară.
Situații similare s-au repetat și în cazul altor decizii majore, precum sprijinul financiar pentru Ucraina sau pachetele de sancțiuni împotriva Rusiei, unde tot Budapesta s-a dovedit a fi eroul negativ al blocului comunitar.
Acest blocaj pare să fi dovedit că politica externă a UE poate deveni oricând ostatica politicii interne a statelor membre și a intereselor naționale.
Într-un context geopolitic tot mai volatil - marcat de războiul din Ucraina, escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu și presiunile existente în relația transatlantică - oficiali europeni avertizează că UE riscă să devină irelevantă pe scena globală, incapabilă să țină pasul cu ritmul deciziilor internaționale, din cauza paraliziei interne provocate de oricare dintre membrii săi.
Frustrarea generată de acest blocaj devine tot mai vizibilă. Un grup tot mai mare de state, condus de Germania și Suedia, susține limitarea drastică - sau chiar eliminarea - dreptului de veto național, care permite unei singure capitale să blocheze deciziile comune.
Un alt grup de state - printre care Franța, Belgia și țări mai mici, îngrijorate că ar putea fi marginalizate - apără însă dreptul de veto, considerându-l esențial pentru interesele naționale.
„Deschiderea acum a unei dezbateri privind regula unanimității în Europa ar fi cea mai sigură cale de a o pune în pericol.”, declara, luna trecută, premierul belgian, Bart De Wever, la Bruxelles.
Pentru un număr tot mai mare de actori europeni, problema centrală a UE rămâne, însă, regula unanimității.
Aceasta permite fiecărui stat membru să blocheze decizii esențiale, transformând politica externă a UE într-un teren vulnerabil la interese naționale și calcule politice interne.
Un diplomat european de rang înalt a evocat, de altfel, un episod sugestiv petrecut în 2022, atunci când ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a participat la reuniuni ale Consiliului Energiei al UE, acolo unde deciziile se iau prin majoritate calificată.
„Szijjártó se manifesta în stilul lui - atacând în toate direcțiile.”, a spus diplomatul, citat de POLITICO. Însă, spre deosebire de politica externă, Budapesta putea fi pusă aici în minoritate.
„Szijjártó a fost șocat. Credea că este încă în Consiliul Afaceri Externe.”, a precizat diplomatul citat. „În septembrie, când reuniunile Consiliului Energiei au fost reluate, el devenise brusc un ministru extrem de amabil și conciliant.”
Fracturi interne și reformă
Pe lângă blocajele instituționale, tensiunile dintre principalele centre de putere ale UE accentuează senzația de dezordine.
Tensiunile instituționale recente au amplificat percepția de derapaj. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și șefa diplomației UE, Kaja Kallas, s-au confruntat pe tema conducerii politicii externe, în timp ce ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, i-a cerut șefei Comisiei, în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor UE de luna trecută, să respecte limitele funcției sale.
Diplomați și oficiali ai UE spun însă că aceste dispute de competență sunt mai degrabă un simptom, nu cauza problemei.
„Toată lumea înțelege că Serviciul European de Acțiune Externă nu funcționează așa cum ar trebui.”, a declarat, sub protecția anonimatului, un diplomat european, dintr-o țară care dorește menținerea dreptului de veto.
„Există o dezbatere în curs, pentru că toată lumea recunoaște că sistemul nu este optim (…) dar politica externă rămâne o competență națională și nu ar trebui să trecem la votul cu majoritate calificată.”, a adăugat el, citat de POLITICO.
În culise, discuțiile sunt deja în plină desfășurare. Au loc schimburi „informale, la nivel înalt” între marile state membre, care explorează posibile soluții - inclusiv acordarea unei importanțe sporite politicii externe în reuniunile Coreper la nivel de ambasadori și reformarea Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) pentru a îmbunătăți procesul decizional, a mai spus diplomatul.
Dar, a admis acesta, „nu avem încă răspunsurile”.
În acest context, sunt avansate și propuneri de reformă instituțională. Printre acestea se numără integrarea SEAE în cadrul Comisiei Europene sau crearea unui Consiliu European de Securitate, capabil să reacționeze rapid la amenințări emergente, precum dronele și rachetele venite din Iran.
Susținătorii acestor idei argumentează că structurile actuale nu mai corespund realităților geopolitice, marcate de conflicte hibride, atacuri cu drone și de o competiție globală accelerată.
Criticii rămân însă sceptici, considerând că problema nu ține de arhitectura instituțională, ci de lipsa voinței politice. Alții merg și mai departe, afirmând că orice reformă va fi inutilă, atât timp cât regula unanimității rămâne în vigoare.
Moment de răscruce
În lipsa unor schimbări, Uniunea Europeană riscă să rămână un actor lent și fragmentat, într-o lume tot mai rapidă și imprevizibilă.
Dezbaterea este abia la început, dar presiunea crește. Într-un climat internațional din ce în ce mai tensionat, întrebarea nu mai este dacă UE trebuie să se reformeze, ci cât de repede poate face acest lucru, fără a-și pierde coeziunea internă.